A doua zi dupa NATO

Vasile Pamatuf s-a trezit mahmur pe la doispe ziua. Cu un mers impleticit atent sa nu se impiedice de sticlele de bere aruncate pe podea, Vasile se indreapta spre baie. Toata noaptea urlase “Hai, Romania” si cinstise cu amicii acceptarea de catre NATO a tarisoarei nostre. Urmarise apoi declaratiile televizate ale presedintelui, primului ministru si a celorlalti politicieni.

Toti spuneau ca de acu’ incolo toate vor merge bine. Dupa aia o tinuse intr-o betie pana la ziua. Cascand de-i trosmeau falcile, Vasile invarte robinetul din care iese doar aer. Apa calda nu avea de anul trecut ca nu avuse cu ce-si plati factura. Apa rece curgea numai noaptea ca Regia de apa nu-si platise curentul si Electrica o deconectase.

Vasile Pamatuf trage niste dumnezei – “Auzi, sa nu dea apa nici macar acu’ cand suntem in NATO?!…” Gaseste pe fundul sticlei de borviz cu care facuse sprit azi noapte niste apa salcie si isi clateste gatlejul. Simte o miscare prin stomac. Se duce la frigider. Inauntru – mai ceva ca la spital. Curatenie. Uitase Vasile ca ultimul ou il mancase saptamana trecuta pe cand se zvonea ca Romania va fi primita sigur in NATO.

Vasile e sindicalist din ’90. A mers la mitinguri, a urlat “Jos Guvernul” de cate ori a fost nevoie. In ultima vreme s-a mai cumintit. Nu ca treaba ar fi mers mai bine la fabrica sau ca i-ar fi crescut salariul, da’ asa ii ceruse liderul, sa mai lase Guvernu’ sa respire, ca trebuie sa mai strangem toti cureaua, ca trebuie sa intram in NATO.

A strans si Vasile cureaua, a renuntat la telefon, ca tot era mai mult pe post de mobila, si-a pus nevasta sa-i gateasca numai buruieni, ca bani de carne nu prea mai erau iar copiii i-a imbracat cu ce-a putut. Dar era convins ca dupa ce va intra tara in NATO, toate vor merge bine. Vor veni investitorii, se vor vinde fabricile, vor creste salariile, si se vor ieftini toate alea.

Vasile scoate capul pe fereastra si-l vede pe Gheorge, vecinul de la sase, cu doua geamantane in mana in statia de autobuz. “Ba, Gheorghe, suntem in NATO!”. Gheorghe da din mana a lehamite. “Da’ unde te duci, ma, Gheorghe?” – il intreaba Vasile. “Plec, ba, in Italia”.

“Ce faaace? Pleci acu’ cand suntem in NATO?”

“Plec ba, ca mi-au scos apartamentu’ la vanzare ca n-am avut cu ce plati intretinerea”.

“Pai mai asteapta si tu, ca poate te iarta acuma”.

“Ce sa ma ierte, Vasile, ca au venit portareii si au spus ca datoriile trebuie platite si toata lumea trebuie sa stranga cureaua. Ca acuma daca suntem in NATO ne trebuie si bani ca sa ne ridicam la nivelul lor”.