Circiuma „La cabana dintre nuci” din comuna Oncesti, s-a dovedit neincapatoare pentru multimea care se strinsese sa- l sarbatoreasca pe Costache Tofan, la implinirea virstei de 100 de ani. Oamenii din imprejurimi, in frunte cu primarul si seful de post, s-au gindit sa-l sarbatoreasca cum se cuvine pe cel mai batrin om din sat si, mai ales sa-i multumeasca inca o data celui care le-a construit in tinerete casele celor mai multi dintre ei.
„D-apai nici nu mai tin minte cite case am construit – povesteste mos Costache. Cred ca un sat si mai bine. Si la Bacau am facut vreo trei case”. La cei 100 de ani si trei zile, mosul se tine destul de bine, chiar daca nu mai are puterile de altadata. Ii pare rau, insa, ca a uitat multe din tainele meseriei, pentru ca, spune el, a mai pierdut din stiinta. Dealtfel, unele lucruri nici nu-l mai intereseaza. Politica, de exemplu. Pentru el sefii de stat ai Romaniei s-au oprit la Nicolae Ceausescu. Ce a mai fost dupa el, e un mare mister, pe care nu se chinuie sa-l desluseasca. Din cei patru copii pe care i-a avut, ii mai traiesc doi: un fiu, in virsta de 75 de ani, fost colonel in Militie, si care este bolnav, si o fiica, de vreo 60 de ani, care-l ingrijeste si care-i mai cumpara de mincare si haine din pensia ei. Ceilalti doi au murit de mici, unul la un an, iar celalat la 10 ani. Are vreo sapte nepoti iar stranepoti… „Pai nu stiu, taica, numarul lor, ca sint prea multi. Da’ ce folos daca nu trec sa ma vada …”Pentru ca nu mai este in putere, mos Costache nu-si poate pazi avutul, asa ca multe din lucrurile pe care le-a agonisit i-au fost furate. Pensia lui, de 86.000 de lei, de veteran de razboi nu-i ajunge nici macar de piine. Mos Costache a facut razboiul in spatele frontului. Era prea batrin sa fie trimis in linia intii, asa ca a facut garda la depozitele de munitii. „Mai ales in Basarabia am fost incartiruit – isi aminteste el. O cunosc toata, de la Cetatea Alba pina la Hotin. Acolo am facut si Craciunul si Pastele si in razboi, si in concentrari. Daca te cheama tara, trebuie sa te duci”.
Pe sotia sa, Profira, a pierdut-o in urma cu 33 de ani. De atunci a hotarit sa nu se mai insoare si nici sa se atinga de vreo alta femeie. „Dupa ce a murit, prin anii ’70, ma hotarisem la un moment dat sa-mi gasesc o nevasta. Mi-am zis, insa, ca nu mai vreau femeie la trupul meu”.
Pentru ca este cel mai batrin om din sat si pentru ca a implinit venerabila virsta de 100 de ani, oamenii din comuna au hotarit sa-l sarbatoreasca cum se cuvine. Patronul de la „Cabana dintre nuci” a sponsorizat aceasta actiune, la care a invitat toata suflarea din imprejurimi. Vinul, micii si berea, plus alte bunatati, au fost intinse pe o masa din curtea circiumei si fiecare s-a ospatat dupa plac. A baut chiar si mos Costache, care spune, insa, ca nu s-a imbatat niciodata in viata. „Nu mi-au placut oamenii care beau – spune el. Cind vedeam pe vreunul beat imi ziceam ca ala nu este om. Nu se poate sa ajung asa incit sa nu mai stiu ce-i cu mine”. Chiar si la nuntile din sat, unde era pus mereu vornic pentru ca stia rinduielile, nu a baut niciodata peste masura. „Cel care se imbata nu este un om, este un dobitoc” – concluzioneaza el si-si inmoaie buzele in paharul cu vin. dupa care mesteca rar un mic si pofteste putina bere amestecata cu suc. „De ce am trait atita, eu n-am stiinta. Bunul Dumnezeu cred ca stie. EL a facut ce-a vrut cu mine, dar eu nu cunosc de ce a vrut sa ma tina pina la virsta asta”. Cu toate ca a avut multi dusmani din cauza ca stia bine meseria, Costache Tofan le-a dus cu bine pe toate, fie ele bune sau rele. Acum, cind ii tremura miinile si nu se mai poate descurca singur, el spera in ajutorul aproapelui sau: „Dumnezeu ii va plati celui care ma ajuta acuma”. Iar noi n-am putut sa-l contrazicem.