Cine trece pe susaua principala din Letea Veche venind, sa zicem, dinspre Sofert si arunca o privire pe partea stanga, poate vedea la un moment dat rasarind dintr-o gradina ditamai catargul in varful caruia falfaie un tricolor. Cine se uita mai cu atentie, baga de seama ca, in continuarea celor trei culori, albastru la catarg, galben la mijloc si rosu la capat, drapelul se prelungeste cu inca o bucata de matase care a fost candva rosie.
Daca iti iei inima in dinti si te hotarasti sa vezi ce este cu tricolorul inaltat la peste 20 de metri de pamant in varful unui catarg intocmit din tevi sanatoase de fier scump, trebuie sa o iei pe ulita de langa Primarie si sa tii drumul de pietris pana la o crasma in fata careia pasc doi cai inhamati la o caruta. Cand iti ridici privirea spre cer, vezi numai bine tricolorul fluturand. E semnul ca ai ajuns acasa la Cristinel Diaconu. Nu are mai mult de 35 de ani, nu s-a insurat, in schimb s-a plimbat vreo sapte ani prin Europa. Spania, Italia, Franta… Din peregrinare s-a intors calare pe singura avutie cu care s-a capatat prin cele strainatati: o bicicleta si 40 de kile de carti scrise in franceza si italiana despre folosofia indiana. A facut drumul de la Milano la Letea Veche in doua luni. La intrarea in tara a ramas si fara bicicleta. Calcase cu roata intr-o gaura sau ceva de felul asta. Pe la Deva a ramas si fara actele false pe numele Garcia Lopez Alfonso, supus al regelui Juan Carlos al Spaniei. Daca-l ispitesti pe spanioleste iti raspunde in portugheza. Da’ nu-i bai, ca i-a reusit figura cu italienii si francezii care i-au dat acte de sedere la studii. Pentru ca, orice s-ar spune, Cristinel nu este un oarecare. E om umblat si citit pe la scoli straine prin Paris si Milano. Mai dadea el cu matura pe strada dar mai si citea filosofie si cauta sa ajunga in India, pe urmele lui Eliade. N-a fost sa fie si a trebuit sa se multumeasca doar cu pozele din tara pe care visa sa o vada si cu un ditamai teancul de carti groase de vreo patru degete de om sanatos.
Ajuns acasa, ce i-a trecut prin cap? Sa infiinteze un centru de discutii filosofice. Pentru ca locul in care se hraneste spiritul cu idei sa fie usor de gasit, si-a zis ca ar fi bine sa ridice un steag alb, simbol al pacii si armoniei. Numai ca ideile cu care venise nu prea le-au placut oamenilor. Primarul comunei, care-i este si vecin nu s-a lasat pana nu l-a determinat sa inlocuiasca steagul alb, cu tricolorul romanesc. “Ce steag alb, budhist, ce sa caute la noi in comuna?” – se intreaba primarul Emil Paduraru. “Nu are bani de paine dar a cumparat teava pentru catarg. I-am spus: fa-ti mai bine o casa, nu umbla cu prostii”. Zadarnice sfaturi… Cristinel era prea hotarat. {i-a adunat cativa oameni in jur si s-au pus pe treaba. Mai discuta putin, mai isi clatesc gatlejul ca pe uscat, nu-i asa, nu se poate trai. Au ridicat steagul si acum lucreaza la un templu. Au inaltat o chilioara lipita de casa si se pregatesc sa o decoreze. “Aici va fi Templul lui Toma Necredinciosul” – spune cu inteles Cristinel. Ca nimeni nu intelege cum e cu noutatile si ca vecinii sunt impotriva. Chiar si preotul din sat mai baga zazanie duminica in biserica. “E cam flegmatic gagiu’ – il defineste Cristinel Diaconu pe parinte. ~n general preotii merg cu vrajeala si sunt ramasi in urma. De aia nu o sa-l chem pe el la sfintirea Templului ci pe preotul de la Magura”.
Pana va fi gata Templul, cei ce vor sa se simta mai aproape de invataturile orientale o pot face in fata unui fel de altar injghebat in odaia lui Cristinel. Sub o umbrela deschisa spanzurata pe un dulapior sta un tenc de carti si niste poze infatisand eroi din mitologia indiana. ~n acest melanj si-a gasit locul si o icoana ortodoxa care sta cuminte pe peretele dinspre rasarit. “Maica, eu as fi multumita daca baietu’ ista ar merge cu mine la biserica – suspina bunica lui Cristinel la cei 75 de ani ai ei. Mi-a tot promis ca o sa mearga da’ tot timpul ma amana”. Nici mama nu-i prea este favorabila tanarului. “Multe pasarele mai sunt pe fata pamantului” – sopteste cu inteles Mariana Diaconu.
Singura avere cu care se poate lauda Cristinel este caruta si cei doi cai cu care face carausie si mai castiga un ban. Cine sta sa il asculte trebuie sa se inarmeze cu rabdare pentru ca “Predicatorul” – cum ii spun cei din jur – sare de la o idee la alta prea repede. Acum vorbeste despre necesitatea reformarii religiei, apoi o ia pe la Milano si povesteste cum e cu brahmanismul pentru ca o tara mai incolo sa-ti laude frumuseile Indiei. In definitiv si el este unul de-ai nostri…