Cu fiecare om care e pus pe un scaun de sef incepe momentul zero al institutiei respective. Din nou, si din nou. Orice sef este un nou inceput, un moment de rupere cu trecutul monstruos, corupt, mizerabil. E un botez in grup care trebuie sa spele pacatele calor care au cutezat sa lucreze pentru infamul ex-sef.
Fiecare organizatie trebuie sa aiba cate un lingau de profesie care sa-i sufle in turul pantalonilor sefului. Nu neaparat pentru oarece avantaje, ci doar pentru ca altfel nu se simte bine. Niciunul dintre cei doi.
Trebuie, obligatoriu, sa existe si un lingau extern organizatiei. Sa zicem ca organizatia e o primarie si lingaul – un ziarist.
Tu, un alt ziarist, te duci la o conferinta de presa organizata de primarie. Seful – este, binenteles, primarul. Pui intrebari. Unele – incomode. Ai date si informatii care duc spre o culpa din partea cuiva din organizatie. Poate chiar a sefului organizatiei.
Si aici intervine lingaul extern. Care [1] ii ridica mingea la fileu sefului cu exemple pozitive si deturnand atentia cu alte intrebari si [2] te ia la misto si te arunca in desuetudine.
Sa-i dai in cap, nu poti desi ai vrea cand vezi ca seful rade ca tampul ca, ha, ha, ce te-a facut omul lui.
Doar sa astepti pana la alegeri cand seful va pierde scaunul si ii va veni randul sa dea cu subsemnatul la PNA-DNA-Parchet.