Ridicarea computerelor unor ieseni acuzati de incalcarea proprietatii intelectuale pentru ca si-au pus fisierele in sharing readuce in discutie problematica copyright-ului.
Deocamdata, actiunea politistilor ieseni trebuie vazuta ca un fenomen izolat, determinat de motive ce tin mai mult de o crestere a vizibilitatii mediatice decat de aplicarea legii. Pentru ca daca s-ar fi dat o directiva de la nivel central, probabil ca am fi asistat la astfel de descinderi in intreaga tara.
In plus, mi se pare ca lipseste elementul principal: plangerea celor pagubiti: casele de discuri sau producatorii de soft.
Probabil ca o initiativa de genul celei a RIAA din State va fi pornita la un moment dat.
Numai ca, inainte de a incepe razboiul cu file sharing-ul, detinatorii de drepturi de autor ar trebui sa se intrebe daca nu cumva chiar ei incurajeaza pirateria.
Poate suna ciudat, dar practicarea unor preturi imense in raport cu puterea de cumparare locala nu face decat sa stimuleze aparitia copiilor pirat. Sa ma explic.
Costul marginal
Tehnologia a permis scaderea drastica a costului marginal pentru un produs (cost marginal=costul pentru realizarea unei unitati suplimentare de produs). Adica, o firma poate cheltui un miliard pentru dezboltarea unui soft dar pentru a realiza o unitate suplimentara nu va cheltui decat 50 de centi – un dolar pentru a-l copia pe un disk.
In cazul unui automobil, de exemplu, costul marginal este dat de cantitatea de metal prelucrat si forta de munca necesara asamblarii.
Ca urmare, pretul de vanzare al CD-ului cu softul respectiv nu mai este stabilit de costul de productie ci de piata – cat suporta piata. Acest mod de formare a pretului este tot mai popular in ultima vreme.
Sa luam o ipoteza de lucru: Microsoft actioneaza global. Investeste 10 miliarde pentru crearea unui software. Preconizeaza ca va vinde cel putin 50 milioane de copii. Costul marginal sa zicem ca ar fi un dolar. In acest caz pretul de productie ar fi de 201 dolari (200 din investitia initiala plus un dolar pentru a crea o copie).
La cei 201 dolari se vor adauga cheltuieli de marketing etc pana la 300 dolari. Sa zicem ca discul se va vinde in SUA cu 700 de dolari. Rezulta un profit brut de 400 de dolari pe unitate. Daca ar vinde intreaga productie numai in SUA, firma si-ar scoate investitia plus un profit de 20 de miliarde.
Pretul unic global
Dar cererea este mare. Microsoft vrea sa vanda si in afara SUA. Sa zicem – in Europa de Est. Va produce inca 500.000 de discuri pentru care va investi jumatate de milion de dolari (costul de productie la un dolar pe disk). Dar va vinde tot cu 700 de dolari discul in Romania.
Rezultatul? Va vinde 100-200 de discuri iar cererea va fi satisfacuta de piata neagra care va vinde sau va pune la dispozitie gratis copii pirat.
E multumit Microsoft ca dintr-o investitie de 1-200 de dolari a scos 70-140.000?
Ce impiedica aceasta companie, care deja si-a scos banii investiti si a facut si profit, sa reduca pretul pentru nivelul salariilor din Romania?
De ce costa un DVD mai mult decat o caseta VHS?
Sa luam exemplul DVD-urilor cu filme. Companiile isi scot investitia si profitul din vanzarea pe piata occidentala. Piata romaneasca e un fel de completare.
Dar insista sa vanda DVD-urile la aceleasi preturi. Exagerate, chiar. De ce nu pun un pret romanesc? Si de ce nu renunta la magaria de a vinde DVD mai scump decat versiunea VHS in conditiile in care un suport VHS este mai scump decat un DVD blank?
Exemple:
HARRY POTTER AND THE CHAMBER OF SECRETS
Versiunea VHS costa 26 lei iar cea pe DVD 40 de lei.
HARRY POTTER AND THE PRISONER OF AZKABAN 29/49 lei.
TRAPPED: 24/40 lei.
(www.provideo.ro)
Despre Copyleft
Este dreptul oricarui producator sa fixeze pretul pe care-l considera a fi bun pentru produsul sau. Este, deasemenea, dreptul cumparatorului sa hotarasca daca va cumpara sau nu.
Numai ca producatorii din acest domeniu tind sa aiba o pozitie de monopol.
Vrei sa cumperi Mr and Mrs Smith? Il poti lua numai de la 20th Century Fox la pretul fixat de ei.
Cand englezii au majorat taxele la importul de ceai in Lumea Noua, colonistii s-au revoltat si s-a declansat Revolutia Americana.
Cand producatorii au tinut aceleasi preturi mari desi tehnologia evoluase si costurile lor scazusera, userii s-au revoltat si au inceput sa pirateze masiv.
Producatorii trebuie sa inteleaga ca lumea s-a schimbat. Copyrightul nu mai e decat o bariera si locul sau este luat de Copyleft.
Copyleft descrie un grup de licen?e aplicate unor lucr?ri gen software, documente ?i art?. �n timp ce legile pentru copyright sunt v?zute de sus?in?torii conceptului de copyleft ca un mijloc de a restric?iona dreptul de a face ?i redistribui copii ale unei lucr?ri, o licen?? copyleft folose?te legisla?ia copyright-ului pentru a permite oric?rei persoane, care prime?te o copie sau o versiune derivat? a unei lucr?ri, s? o modifice ?i s? redistribuie at�t lucrarea, c�t ?i versiunile derivate ale acesteia. Astfel, �ntr-un sens nejuridic, copyleft-ul este opusul copyright-ului. Conform Altermedia
Un exemplar piratat = mai multe exemplare vindute
In 1994, sute de artisti europeni au decis sa fuzioneze sub o unica identitate: Luther Blissett. Au lucrat impreuna si au scris carti. In 2000, unii s-au regrupat sub numele de Wu Ming, un colectiv de scriitori care creeaza permanent noi carti. Acestea sunt disponibile pentru download gratuit.
Ajunge sa explicam ce se intimpla cu cartile noastre: un utilizator X se conecteaza pe site-ul nostru si descarca, spre exemplu, romanul nostru 54; sa zicem ca face asta de la serviciu sau de la facultate, astfel incit nu cheltuie nici un ban; citeste romanul si il apreciaza; il apreciaza atit de mult incit decide sa-l ofere cadou cuiva, insa, evident, nu e prea elegant sa faci cadou un maldar de foi A4! Va merge deci sa cumpere romanul de la librarie. Rezultatul? Un exemplar �piratat� = un exemplar vindut.
Exista oameni care au descarcat romanul nostru de pe net si, dupa ce l-au citit, l-au oferit chiar altor sase-sapte persoane. Asadar, un exemplar �piratat� = mai multe exemplare vindute. Si chiar daca unii nu vor face cartea cadou, pentru ca le fluiera vintul prin buzunare, vor vorbi despre ea in cercul lor de prieteni si mai devreme sau mai tirziu cineva o va cumpara sau va parcurge procesul descris mai sus (descarca – citeste – cumpara – ofera cadou).
Cit despre cei carora nu le-a placut cartea, macar au multumirea ca n-au cheltuit nici un ban pe ea.
File sharing = Life sharing?
Industriile copyright-ului, numite uneori si �baronii informatiei� ‘data lords’, nu mai sunt multumiti doar cu o represiune masiva a pirateriei de nivel industrial. In ultima vreme au inceput sa foloseasca termenul �piraterie� diferit. Alarmati de succesul retelelor peer-to-peer (retele in care toti utilizatorii au drepturi egale asupra fisierelor partajate � n. tr.) ei denumesc drept �pirat�orice individ care participa in procesul de file sharing (transfer de fisiere � n. tr.) prin internet. (3 Janko R�ttgers, ‘P2P: Power to the People’ http://kop.fact.co.uk/DIVE/cd/text/p2p.html.)
Ceea e nou aici este ca �pirateria� nu mai este legat de o dorinta de profit, ci este folosit ca un termen care sa cuprinda toate activitatile care nu sunt sanctionate explicit de catre detinatorul drepturilor de autor.
(http://sacri.ro/liviu/pirat.htm)