Despre reclame si sclavi pe plantatie

Acum cativa ani, cand eram pe alta plantatie, a venit randul meu sa scriu un editorial la gazeta. Era inainte de reclamele cu Dorel; in voga era clipul la Zapp cu cei doi patroni pe marginea piscinei care tot trimiteau e-mailuri prin telefon la angajatii care transpirau la job sa tot verifice stocurile.

Ultimele secvente aratau fata deznadajduita a unui worker in momentul in care primeste al n-ulea mail: “Iar?! Dar abia le-am verificat”.

Si apoi pe cei doi patroni care se hlizeau satisfacuti la piscina: Mai trimitem unul?!

Am pornit de la acest aspect si am editorializat pe tema conditiei angajatului in Romania: cu patroni tembeli, pusi sa munceasca de dimineata pana seara pe un salatiu de mizerie, aflat tot timpul la bunul plac al patronului.

Am extins la institutiile publice, unde sefii de birou, serviciu sau directie sunt niste mici dumnezei, tot un fel de patroni, care au aceleasi drepturi asupra sclavilor din subordine. Si mai spuneam acolo ca orice avansare e legata de cat de “sluj” sta angajatul in fata patronului, de cele mai multe ori, aproape analfabet.

Ei, bine, editorialul nu a mai aparut niciodata. Sefilor le-a fost frica ca nu cumva patronul sa interpreteze articolul ca un apropo subtil la adresa sa.

3 COMENTARII