Care a fost ultima carte pe care am citit-o? E un chin sa-mi amintesc. Nu vorbesc de cartile pe care le mai deschid din cand in cand si re-citesc niste pasaje. Sa ma gandesc la o carte pe care am citit-o din scoarta in scoarta si de la care mi-a ramas ceva in minte.
Asa, de rasfoit, ma mai uit uneori prin Publicistica lui Eminescu si ma mir ca atunci nu era nici Agentia de Monitorizare a Presei care sa aprecieze tendentiozitatea unor articole si nici Europa nu ne dadea lectii de verticalitate gazetareasca pentru ca mai apoi sa procedeze exact cum ne invatau pe noi sa nu facem (vezi recentul scandal de la Paris Match).
Trec peste cele trei volume ale lui Alvin Tofler – Al treilea val, Razboi si Anti Razboi, respectiv, Puterea in miscare (Powershift) si peste Tratatul de dezinformare a lui Volkoff.
Ori peste Filozofii lucrurilor pamantesti (the wordly philosophers) de Robert Heilbroner – o carte extrem de interesanta despre marii economisti si ideile lor prin analizate prisma epocilor in care au trait.
(Apropo, stiati ca Adam Smith a fost rapit in copilarie de tigani?)
Ce am citit in ultimul timp? Care a fost ultima carte?
Habar nu am.
Sunt prezent mai tot timpul pe net. Ma uit pe site-urile de stiri, citesc bloguri, ma chinui cu coduri html (si, tangential, php), job-ul care imi fura tot timpul, televizor, foarte putin, din cand in cand un conter strike, o mica activitate in bucatarie…
Deci, nu tin minte care a fost cartea pe suport de hartie pe care am citit-o ultima data.
E grav ca nu mai citim carti de hartie? Si ca ne extragem informatiile de pe net?
Nici nu vreau sa cad in plasa tesuta de cam toata presa aflat in criza de subiecte care incepe sa se vaiete din cand in cand ca a scazut gradul de cultura al concetatenilor din cauza ca romanii nu mai merg la Cinema.
Doar pentru ca nu se duc la Cinema nu inseamna ca romanii nu se uita la filme.