M-am jucat putin cu http://web.archive.org/ si am gasit editorialul care nu fusese publicat pe motiv de frica de parerea sefului:
Seful, tolanit intr-un sezlong pe marginea unei piscine tocmai a trimis al “n-spelea” e-mail de pe telefonul sau mobil unui subordonat in care ii cerea tot a “n-spea” oara sa verifice stocul.
Cu un zambet de satisfactie ii spune prietenului (probabil, tot sef pe undeva): “Ii joc numai din tastatura”. Intr-o lume a advertisingului plina de spoturi de genul “tatal are un loc de munca mai bun dupa ce s-a spalat cu pasta de dinti X” sau “Ce faci domnule Castor?”, reclama in cauza este, din pacate, geniala.
Spun “din pacate” deoarece reflecta monstruos de realist modul in care este tratata relatia sef-subordinat din Romania zilelelor noastre.
Proaspat patron sau abia avansat pe o pozitie dominanta, seful roman are un singur vis: sa-l stie angajatul de stapan.
Subordonatul este, in aceste conditii, doar un sclav pe plantatie: trebuie sa execute fara sa cracneasca toate ordinele sefului, oricat de absurde ar fi acestea. Pentru ca, nu-i asa, angajatul trebuie sa munceasca toata ziua.
Nu trebuie sa fie liber pentru ca s-ar putea sa-i vina idei. Care idei sunt doar apanajul sefului. Cercul se inchide aici.
Eu il pusesem pe pagina personala, insa l-am pierdut la un moment dat.