Imi lipsesc zilele cand mancam cirese direct din copac. Acum nu am timp sa ma duc la tara, dar poate imi voi face.
Vreau sa stau la masa din gradina cu toata familia; sa-l iscodesc pe bunicul cum ii suierau gloantele pe la ureche prin razboi.
Sa-mi amintesc cum am furat coada porcului de Craciun; cum l-am muscat pe un copil de vecin de nas cand ne jucam prin curte.
Cum mergeam cu uratul si ne speriam de mascati. Cum ne jucam cu arcuri si sageti pe dealuri, cum ne atarnam la gat coliere din dinti de cal si ziceam ca-s colti de ursi grizzly.
Cum culegeam viorele si toporasi pe coastele pe care iarna ne dadeam cu sania.
Cum ne ingramadeam sa adunam bomboanele care se aruncau in biserica la nunti.
Si sa mananc cas proaspat cu rosii si ceapa.