Dupa zeci de ani in care romanii au fost inoculati cu ideea ca numai comunismul poate genera societatea perfecta, de prin ’90 incoace primim doze din ce in ce mai mari din alta utopie: capitalismul este chintesenta perfectiunii sociale.
Media si politicienii ne servesc zilnic portia de idei cu care incearca sa ne convinga ca numai capitalismul este o solutie viabila; orice alta ideea trebuie aruncata la cosul de gunoi al istoriei.
In ciuda problemelor pe care capitalismul romanesc din ce in ce mai salbatic le pune alocarii resurselor in societate, toti se intrec sa-i cante virtutile.
Numai ca si capitalismul romanesc, ca si comunismul, e doar un vis frumos bazat pe utopia ca piata poate regla singura mecanismele economice. Ca o oferta mai mare de produse va avea ca efect o scadere a preturilor si, de aici, posibilitatea ca beneficiarii acestor produse sa poata economisi capital pe care il vor investi ori in alte bunuri sau servicii contribuind la bunastarea altore producatori (care vor avea bani sa achite salarii unor muncitori) ori in alte afaceri care vor genera noi profituri.
In realitate, exista atatea interferente in mecanismul pietei, incat, la nivel macroeconomic, teoria nu este valabila decat rareori.
Si asta pentru ca exista factorul uman de productie romaneasca. Care va urmari maximizarea profitului chiar prin mentinerea preturilor ridicate in ciuda scaderii costurilor de productie. Iar pretul nu va fi reglat de cantitatea de produse existente pe piata ci de cat suporta cumparatorul autohton sa plateasca.
Iar profitul capitalistului roman nu va merge neaparat in re-productia de bunuri sau servicii, ci in autoturisme straine, concedii in statiuni exotice, elctrocasnice fabricate in afara tarii, etc.
Cu alte cuvinte, de plus-valoarea realizata in Romania vor beneficia, in ultima instanta, capitalistii din afara tarii.
Masurile protectioniste nu sunt o solutie in acest caz.
Ne aflam in aceeasi situatie descrisa de Eminescu intr-unul din articolele sale de la Timpul, in care calcula cat grau trebuie sa vanda un agricultor roman ca sa-si cumpere un ceas frantuzesc.
