Femeia e trecuta de 50 de ani. Are familie: sot, fiica, ginere si nepoti.
De multi ani are si un chiosc in cartier. Pozitionarea e buna: intre blocurile muncitoresti, pe o bucata de pamant concesionata de la Primarie.
Chioscul e de fapt un minimagazin in toata regula, bine aprovizionat, insa, in general cu produse ieftine si de proasta calitate; de vina – zice ea – e saracia blocatarilor care-i sunt clienti.
Primaria a binevoit, insa, cu largul concurs al unei angajate, sa retrocedeze bucata de pamant pe care si-a facut femeia magazinul.
Contractul de concesiune a ramas in vigoare, s-a schimbat numai faptul ca banii pe taxa de concediune nu-i mai plateste femeia la Primarie, ci la noul proprietar. Noul proprietar e o EA, care, coincidenta, este matusa unei functionare de la Primarie.
De juma’ de an femeia nu a mai platit taxa de concesiune. Nu pentru ca ar fi prea mare si nu o poate plati. De fapt, chiar asta e problema: taxa e prea mica pentru noua proprietareasa care recurge la toate subterfugiile pentru ca sa nu o incaseze.
Pentru ca daca nu e platita, se reziliaza contractul de concesiune.
Femeia cu magazinul si-a cautat avocat si a platit de doua ori prin madat postal taxa. De doua ori mandatul i s-a intors, dar ea are recipisele cu care poate demonstra ca a vrut sa plateasca.
Unde e marlania? Pe la primarie, care a fortat legea si a retrocedat un teren concesiunat pe care se construise, cand se putea acorda ori despagubire ori in alta parte la aceeasi valoare.