Noua limba de lemn: Bruxelleza

oportunitati, valorificare, eficienta, materializare, actiuni concrete, puse in evidenta in cadrul startegic de aderare a Romaniei…

Sunt cateva din cuvintele folosite in nou-vorbirea politicianului roman. Ministrul Cristian David a vorbit o ora pe ceas folosind aceasta limba in fata unui auditoriu obosit si plictisit. Si care nu a inteles o iota.

Reducerea decalajului care separa Romania de media statelor europene, compatibilizarea comunitara cu ansamblul institutional, administrativ, economic si social care depasesc spatiul european, integrarea si participarea efectiva a Romaniei la proiectele comunitare… bla bla bla.

La iesire, primarul unei comune din apropierea Bacaului vorbea despre infratirea pe care a facut-o cu o comuna italiana: M-am dus la ei, comuna, dar aveau asfalt peste tot, fantani de marmura… Au venit si ei la noi si s-au mirat cand au vazut cum arata satele. Cand ne-au intrebat de ce arat asa le-am spus si eu ca din cauza inundatiilor, ca au fost calamitati…