Apropo de dusmani

    Ziceam mai jos ­čÖé ca incepusem sa-mi uit dusmanii. Io-te ca zilele trecute am vazut o tanti pe care o uitasem si era pacat. Tanti respectiva se afla intr-un birou in care am intrat cam furios acum cativa ani, sa cer satisfactie la purtatorul de vorbe al unei institurii.

    Institutia se numea Consiliu Judeteam al carui presedinte nu prididea nicio ocazie sa se lamenteze cat de sarac este (Consiliul) si de ce bani duce lipsa.

    Pana intr-o zi cand institutia cea saraca a decis sa-si monteze vitralii la sala de sedinte. Si cand zic vitralii ma refer chiar la vitralii, de alea adevarte, nu sticla pictata.

    Ceasul rau sau pisica neagra a facut sa-l prind pe presedintele Consiliului prin zona si sa-l intreb cat au costat vitraliile.

    O, zei, dar ce urlet putu sa scoata! Ce onomatopee, ce vorbe… Cifre , nu.

    Asa ca m-am dus la purtatorul de cuvant sa-i cer o hartie sa fac o cerere conform legii informatiilor publice pentru a mi se comunica pretul vitraliilor.

    Oho, nici n-am apucat sa plec bine din birou ca madama respectiva, care trasese cu urechea la discutie, l-a si sunat pe presedintele CJ pe mobil sa-l informeze.

    Nici n-am ajuns bine la redcatie, care era la nici un kilometru de sediul CJ, ca ma suna seful cel mare pe mobil sa ma intrebe cum de-am indraznit sa-l supar pe presedinte.

    Ajuns la redactie m-am trezit cu interdictie la intratul in Consiliul Judetean, interdictie dictata de presedinte si intarita de seful meu.

    Sa ma invat minte sa mai intreb de vitralii.

    Acum am observat-o din nou pe tanti. Presedintele s-a pierdit pe drum.