Sa zicem ca un utilaj al unei societati de constructii distruge din greseala un bun apartinand unei alte firme. De exemplu, un excavator care smulge trotuarul, da peste o firma luminoasa.
In scenariul A, muncitorii se opresc, anunta proprietarul si seful de santier care discuta, se cer scuze si se ajunge la o intelegere amiabila, mai ales ca exista asigurare care sa copere pagubele create.
In scenariul B, muncitorii se aseaza la umbra, se uita ca tampii la patronul firmei care ii intreaba de sanatate si ridica din umeri.
Este evident, ca in Romania se aplica mereu scenariul B.
La acesta exista solutia B1 – chemi presa.
Iar ziaristul sta de vorba cu patronii firmei afectate, face poze si incearca sa stea de vorba cu muncitorii. Care nu mai sunt de gasit.
Atunci pune mana pe cartea de telefon si suna la sediul firmei. Te prezinti si ceri cu domnul director.
-Dar in ce problema? intreaba vocea blonda a veveritei.
– Un utilaj al firmei Dvs. a facut pagube unei societati, care va acuza de distrugere si vrem sa stim versiunea dumneavoastra (ca asa ne obliga deontologia).
-Vai, dar domnul director nu e aici. E plecat la banca, pe santier, in concediu, etc.
-Imi puteti da numarul dansului de mobil?
-Nu!
Evident ca articolul o sa apara fara opinia firmei acuzate.
Care se va alege cu imaginea putin sifonata din acest incident.
Si cu ce o va afecta?
In Romania, nu o va afecta cu nimic. Pentru ca in Romania, contractele se dau in continuare pe ochii frumosi ai prietenilor de gasca. Faptul ca o societate comerciala are o imagine extrem de proasta nu conteaza la alocarea „malaiului” atata vreme cat cotizeaza la cel care imparte banii.
Ce nevoie au astfel de firme de PR, de oameni care sa le apere imaginea si sa lucreze la consolidarea ei? Ce nevoie au sa raspunda frumos la telefon si sa limiteze efectele negative ale unui astfel de articol? Atat vreme cat banii vin, cat amicii politici sunt inca la Putere, firma o sa prospere in absolut orice conditii.