Decredibilizarea presei

In ultimele doua saptamani am vazut o multime de atacuri la adresa presei si jurnalistilor. Atacuri verbale, desigur.

Autorii? Cititorii. Aceste atacuri exista, ce-i drept, de multa vreme, de cand romanul s-a trezit cu o chestie ce-i spune web 2.0 si care-i permite sa se dea cocos la adapostul anonimatului si sa comenteze orice pe marinea articolului. Orice, in afara de subiect.

Numai ca, de la acel celebru “tiganca imputita” al presedintelui, problema s-a acutizat.

Cititorul are pasiunile lui politice si nu accepta ideea ca idolii sai pot gresi. Si, fereasca sfantul, sa relatezi o astfel de greseala a vreunuia dintre cei cu care cititorul empatizeaza. Albie de porci te face.

Caci, argumentul sau de forta, este cum de-ti permiti sa-l critici pe “cel mai cel dintre cei mai cei”?

Ar fi o greseala sa dam vina pe gestul lui Basescu.

Acel episod a fost doar cireasa de pe tort. Sau, daca vreti, bomboana de pe coliva.

Problemele presei, confruntate acum cu atacurile tot mai virulente ale unor categorii de cititori dateaza de mai demult, de prin anii de dinainte de 2004.

Acestea s-au acutizat in campania electorala si au evoluat malign in primii doi ani de dupa.

In ciuda faptului ca intreaga presa face “partipriuri” politice, doar o parte a ei a fost, insa, cricificata pentru acestea.

Si aici se vede mana unor adevarati magicieni care au stiut sa decredibilizeze acea presa ostila lui Basescu.

Din pacate, efectul acestei lovituri va fi prea mare pentru ceea ce au crezut ca fac in laboratoare: intreaga presa va fi stigmatizata si-si va pierde credibilitatea.

De castigat vor castiga politicienii care vor putea sa-si continue matrapazlacurile far sa se teama ca vor fi dati de gol. Pentru ca daca mass media va publica o ancheta despre ei, vor putea spune lejer: “Astia e dusmanii nostri si ne vrea raul si scrie de naspa de noi. pe ei, baieti!”.

3 COMENTARII

  1. Cred ca exista o auto-“demonizare” a presei care a inceput cu stirile de la ora 5, a continuat cu “Libertatea” si cu rubrica Sport despre Mutu si tatuajele lui. Cei la care ajunge presa nu mai au incredere in ceea ce li se spune ca fiind adevarat si reprezentativ.
    Iar mie, cel putin, imi scade drastic respectul pentru o revista/un ziar/un post de radio cand cel care intra in diect cu mine (fie cel ce scrie articolul, fie cel ce imi vorbeste) face trei dezacorduri intr’o fraza. Acela nu este jurnalist, este un sapator de santuri care pentru acelasi salariu da cu tarnacopul pe hartie sau in microfon. In plus, tinand cont de mediul de unde vine, acelasi “jurnalist” crede ca barfa intereseaza si se vinde.
    Nu incerc sa generalizez, sa spun ca toti sunt[eti] asa, dar e prea mult, mult prea mult.
    m

  2. Idaho, ai dreptate. In presa locala, cel putin, angajarile se fac “din mers”, iar selectia este superficiala. Ajung ziaristi tot felul de agramati sau oameni lipsiti de echilibru. Facultati de jurnalism sunt prea putine, iar cele care sunt ii invata pe viitorii jurnalisti mai mult chestiuni teoretice fara mare accent pe partea practica. Patronii de presa nu sunt foarte interesati sa aiba oameni de calitate, ci oameni care raspund la comenzi. Si am mai putea discuta 10 ani despre aceste probleme, pentru ca e o chestie complexa. O zi buna !!!