Subiectul discursului primarului de Anul Nou a fost dezbatut pe larg la TV Bacau, intr-o emisiune in care celui acuzat de incompetenta nu i s-a cerut opinia. Ma rog, se poarta in Bacau si nu ar fi prima data
Cel mai misto lucru din emisiune a fost, insa, ca, la un moment dat, s-a difuzat un reportaj din noaptea de Anul Nou, in care primarul este desfiintat si care este semnat la “reporteri” de doua persoane care nu au fost la fata locului.
In Centru, de Revelion au fost doi cameramani (si este interesant ca evenimentul a fost acoperit de Bacau TV cu doi cameramani in timp ce alte televiziuni locale nu au trimis nici un reporter/cameraman).
Apropo, si in emisiune si in reportaj, lumea se intreaba ce e cu acea crestere de pe locul 41 pe locul 8. Primarul zice ca Bacaul s-a ridicat de pe locul 41 – in 2004, pe locul 8.
Dupa cum scria Desteptarea in octombrie 2005, judetul Bacau ocupa locul 41 pe tara in privinta investitiilor straine.
PS – Scrie si la gazeta. Iar a deschis Desteptarea ziarul cu un editorial…
…nu ma mai bag in subiecte legate de televiziuni locale, deoarece nu lucrez la televiziuni locale. Si unii, si altii se pot apara fara probleme… la fel ca si jurnalistii si primarul… A…si se cheama TV Bacau, nu Bacau TV daca nu ma insel. 🙂 Asta doar pentru exactitate.
Problema mea e urmatoarea: de ce, Doamne iarta-ma, ar trebui sa fiu bucuros ca suntem (daca suntem…) pe locul 8 (la ce ? nu stim…) intr-o tara ca Romania, nu foarte dezvoltata. De ce sa ne amintim si de Revelion ca nu suntem unul din orasele importante ale Romaniei ?
Bine ca n-am fost in centru … ca mi-ar fi stricat dom’ primar Revelionul cu vestea proasta data.
Codrin, problema mea nu este ca Bacaul este sau nu pe locul opt sau pe 41. Problema mea este ca doi jurnalisti au semnat un reportaj al unui eveniment la care nu au fost.
Hai, ca suntem oameni, se mai intampla sa scrii despre ceva la care nu ai putut sa ajungi. Dar atunci te feresti cat poti de exagerari. Daca nu ai vazut cu ochii tai, si nici nu ai acces la materiale de pe agentii, care sunt scrise de cei care au fost martori oculari, nu poti face judecati de valoare.
Poti, cel mult, informa ca a avut loc un eveniment si citezi pe cel care-ti relateaza cum s-a desfasurat evenimentul. Nu-ti asumi relatarea, o lasi in seama celui care povesteste.
Cat despre “reportaj”, este atat de tendentios incat nu mai merita comentat.
Si nici asta nu ar fi problema mea. Problema mea este ca, pusi in fata unor astfel de “relatari”, ceilalti patroni de presa din Bacau (care cocheteaza mai mult sau mai putin cu politica) isi vor spune ca “se poate si asa”.
Si nici nu vreau sa ma gandesc ce se va intampla in momentul in care se va petrece acest declic. Pentru ca se vor gasi multi care sa puna in practica treaba asta. Isi vor lua banii si vor pleca. Iar apoi patronii se vor intreba din nou de ce nu se vind ziare, de ce presa nu are impact in Bacau, de ce mass-media locala nu e credibila.
Uite, de aia nu are nimeni in credere in ziarele si televiziunile locale.
Am revenit din Dublin, Irlanda.
Se zvonea prin targ ca U*NU Tv este televiziunea primarului. Daca e adevarat si Razvan a vazut bine, ma intreb de ce nu a venit nimeni de la 1 sa filmeze momente din revelion? Si oare de ce au venit doi din cei trei cameramani care lucreaza la TV Bacau? Oricum am auzit ca a fost foarte frumos revelionul din Bacau. In Dublin a fost o zi ca oricare alta. Plictisitoare dar calda.
Multa bucurie,
Augustin Mihaila
Fie ca in noul an sa te intalnesti cu tine cel nou si sa te bucuri de intalnire.
nenea augustin, ai auzit de profesionisti?stii la ce ma refer .unii stiu doar sa guite pe cind altii sunt jurnalisti cu ceva ani in spate…
Augustin, da’ de incompetenta ai auzit? Evident ca 1 Tv e din curte de la Stavarache, dar daca nu stiu meserie sau nu ii duce capul, ce vrei sa le ceri?
augustine,putina modestie nu strica!dar ce sa-i ceri taranului…?
@Elllllla
Modestia e apanajul PROSTULUI. El nu are cu ce se lauda. Mai vezi ce spun cartile de comunicare sau vezi macar un curs de dezvoltare personala. Ca sa nu mai vorbim de NLP.
Multa bucurie,
Augustin Mihaila.
Sa revenim la subiect…care imi place. 1, pen’ca mi-l inchipui pe Baltatescu in centru de Revelion (eventual tzopaind cu nevasta pe populara) – dementiala imagine. Ma refer aici la articolul semnat de el si de Avram. 2, DSA mai are putin si face deschidere cu Stavrosh pentru ca s-a trezit dimineata (nesimtitu’) 3, sunt alte 10 subiecte pe care le puteau face deschidere de la revelion, toate mai bune, toate impotriva lu’ Stavrosh…dar vorba cantecului…N-ai fost acolo!
Apropo, ce se baga in seama acest wannabe de Augustin? Eu nu l-am vazut decat sugand urechile lu’ Stava pentru niste maruntis. Mai stie sa faca si altceva in loc sa cerseasca? (bani, atentie, sau ce-o mai fi cersind)
Am auzit ca reporterii si cameramanii de la UNU au fost mustruluiti de conducerea postului pentru ca nu au fost sa filmeze revelionul. Ar fi ciudat sa se intample asta. Asa cum stim cu totii, revelionul este considerat ca o sarbatoare legala. Asa ca oamenii au avut tot dreptul sa faca ce doreau cu timpul lor. Iar deschiderea cotidianului Desteptarea era una asteptata. Doar e an electoral si Sergiu Sechelariu a anuntat ca va candida la primarie. Anul 2008 va fi unul fascinant din toate punctele de vedere. Abia astept sa vad cine va ciocni cupa de sampanie cu bacauanii la revelionul din 2009.
Multa Bucurie,
Augustin Mihaila.
P.S. Nu raspund la anonime!(adica la aia care o au mica-mica-mica de tot)
In primul rand postul tv se numeste TV Bacau si nu Bacau TV. Daca altii aplica politica puiului de cuc si nici macar nu au atata imaginatie ca sa puna mai mult de cifra “1” in fata unui nume deja licentiat al altui post, asta e treaba lor. Treaba mare adica.
Iar in ceea ce priveste acoperirea “evenimentului” outdoors de la finele lui 2007 este foarte bine ca au fost 2 cameramani care au vazut tot, nu cred ca cei doi au facut spoturi promo pe scarile postului 1 TV Bacau nu?
Iar daca postul “rival” si “independent” nu reuseste sa faca fata cu o proportie de 30 la 7 la capitolul angajati asta e destul de jalnic pentru ei.
La multi ani si numai bine in 2008 !!!!!
Acel wannabe de Augustin (mama ce neologisme avem in schema) a realizat un film participant la un concurs de scurt metraje lucrat in stilul lui Baz Luhrman. Nu e un nume de mushtar ci e cel care a stat la mansha lui Moulin Rouge. Dar de ce ma mir? E plin cu cei care au sosit proaspat de la taraba cu vinete si cum au pus mana pe o camera sau pe un pix sunt imediat “infectati” de jurnalism. Augustin incearca sa faca ceva. Intr-o urbe care rasuna de manele el incearca sa faca ceva. Dar din nou de ce ma mir? Toti cei care au doua picioare stangi si incearca sa scrie cu ele s-au facut critici literari si de arta.
Numai bine.
🙂
Alooo trezirea, Tv Bacau sau Bacau Tv nu e altceva decat un Alfa Tv mai rahitic si mai neevoluat, faptul ca la “Alfa Tv” nu au ramas decat pupincuristii, si vreo cateva fetze noi iar la 1 tv au plecat cei care n-au mai avut pe cin’ sa pupe la alfa, asta nu e profesionalism domn’ Curucli…
nea portocala nu intereseaza pe nimeni drumetiile matale pe la Dublin, si nici faptul ca papezi un pic de maruntish de pe la Stavrosh,
Lasati-l pe pinochio in pace si mai datii si dreptul la replica ba fratilor ca va faceti tembeliziunea de cacaoooo(nu ca n-ar fi)
La multi ani si numai bine in 2008 !!!!!
Chiar am facut prinsoare cu un prieten ca replica va fi ori tacere ori chestii ordinare de doi bani. Am castigat
Apropo nu e Marius Curucli
Daca veni vorba, hai sa va spun ca a fost foarte frumos in Dublin. Un oras verde in luna decembrie. Iar ceva ce nu am inteles a fost lipsa entuziasmului din noaptea de revelion. Irlandezi trateaza aceasta noapte ca pe una normala. Poate au iesit in strada sa consume o sampanie, de fiecare om, dupa cele doua sticle de whisky pe care cred ca le bea orice irlandez care se respecta. Dansurile celor de la CA LA NOI i-au facut pe irlandezi sa intre in hora si sa danseze pana la transpiratie. Iar Maria Salaru a cantat pana le-au dat lacrimile romanilor prezenti la revelionul romanesc sarbatorit in Dublin. Eu am mers acolo sa prezint evenimentul si asa cum se vede si in filmulet* am sustinut si un moment de umor specific romanesc.
A fost frumos, dar tot mai frumos e acasa unde energia sarbatorii se simte in aer.
Multa bucurie,
Augustin Mihaila
(*)http://www.dailymotion.com/augustin2020/video/x3xmov_irlanda-vcd2_music
Oare cine e “UNU” din ei?
nene razvane da e frumos ? spuneai aici ca cei doi care au scris la desteptarea ,nu au fost la revelionul primarului, dar reporterul tau (tanasescu) a fost ? pt. ca stii prea bine ca nu a fost , cum de l-ai sa scrie ?
Bine ca ai spus-o tu, Marius, si nu am zis-o eu. Dar azi a aparut materialul cu pricina in ZdB de-ai fi zis ca l-a dictat Stava…. oops 😉
Btw, noi am avut doi oameni in piata, plus inca doi la ambulanta…
Stava nu e in stare sa dicteze nici macar in casa la el: se auzise intr-o vreme ca l-a alungat nevasta din domiciliul conjugal si dormea pe la viceprimarul Scripat…
Augustin este un oportunist sadea. Cit priveste ,,suptul” sa isi aduca aminte ca i-a sarutat mina lui ,,stava” si a primit banii de la CL ca realizator de Revelion Impreuna la Bacau. De ce tace? Banii inapoi sau deja sint imparetiti!! Uite unde se duc banii nostri!
A inceput campania electorala? Nu stiam.
Care stie cum se poate schimba o clanta sa-mi spuna si mie. multumesc.
augustine,foarte multa lume are cu ce se lauda dar nu o face din bun simt,lucru care la tine nu exista!imi pare bine ca ai evoluat ,de la sc. profesionala din adjud acum citesti carti de comunicare,dar iti mai recomand eu una(si sa-ti fie de capatai)CODUL MANIERELOR ELEGANTE!
pt. fuckerul de ShooorYckn, mai boule daca te-ai uita un pic mai bine la jurnalele tv bacau a-i vedea multe stiri si la 1 tv bacau dar…dupa doua zile (poti lua ca ex. stirile de la tv bacau din data de 3 ian. si cele de la 1 tv bacau din data de 5 ian.) asa ca ai tot dreptul sa il pupi in fund pe profesionistul Curucli.
PS. si mai moale un pic cu IP. ul din teatru…
nu zic bine nenea edi. ?
Edi Cucu? Edi Solomon? Care Edi? Sa stim si noi…
Da ce te-ai suparat asa domn’ profesionist Curucli ! Anu’ asta la stiri tot cu imagini de arhiva? Sa traiasca tv-urile profesioniste din Bacau !!! Iar stiri stimabile dejeaba’s multe daca is de kkt (vorba unui clasic in viata!) si vb. aia in doi(sau cat dreaq ati mai ramas pea colo) ce fel de stiri se pot face… Iar dak citeai cu atentie si nu incepeai cu injurii de mahala (Bou esti tu !), ti-ai fi dat seama ca nu e vb. de stiri … Ci de situatie in general. Si nu te mai aprinde asa tatutzu ca face rau la colesterol (supara adevaru’ pe unii?)
PS. Unul de pupincuristii de care vorbeam esti si tu… (…asa ca dak taceai filosof ramaneai…)
Draga ella, nu stiu cine esti dar bine ai mai ziso, asa ca Multa Stima !
Eram fericit. Eram impreuna cu prietena mea de peste
un an, asa ca ne-am
hotarat sa ne casatorim.
Parintii mei ne-au ajutat in toate privintele,
prietenii m-au incurajat,
iar prietena? Era un vis!
Era un singur lucru care nu-mi dadea pace, chiar
deloc, si acela era
viitoarea soacra.
Era o femeie de cariera, desteapta, dar in primul rand
frumoasa si sexi,
care cateodata flirta cu mine, chiar pe fata, si ma
facea sa ma simt
prost.
Intr-o zi, m-a sunat si m-a chemat pe la ea, sa
verific invitatiile. Asa
ca m-am dus.
Era singura si cand am ajuns, mi-a soptit ca in curand
am sa ma
casatoresc si ca avea sentimente si dorinte fata de
mine pe care nu le
putea trece cu vederea.
Asa ca inainte de a ma casatori si a imi dedica viata
fiicei ei, ea vrea
sa faca dragoste cu mine numai o data..
Ce puteam spune? Eram socat si nu puteam spune un
cuvant.
Ea a mai adaugat ca se va duce in dormitor si daca ma
simt in
stare….sa ma duc si eu.
Priveam fermecatorul ei corp cum se indeparta de mine.
Am stat pironit un moment, iar apoi m-am intors si
m-am indreptat spre
usa de la intrare… am deschis-o si am iesit afara.
Acolo, sotul ei (viitorul meu socru) statea afara cu
pusca in mana si cu
lacrimi in ochi, m-a imbratisat si mi-a zis ca sunt
foarte fericiti, ca
am trecut micul lor test.
Nu-si puteau dori un alt barbat pentru fata lor: “Bun
venit in familie”.
Atunci mi s-au inmuiat picioarele si am mai invatat
inca o lectie
importanta: tine-ti tot timpul prezervativele in
masina.