De doi lei, speranta

Lumea s-a ingramadit din nou la agentiile Loteriei nationale. Oamenii au facut cozi “ca in vremurile bune”, au socializat, au mai birfit si au injurat ca de ani buni tot creste pretul variantei simple.

Dar au stat cuminti si rabdatori sa-si verse in buzunarele tot mai largi ale Loteriei taxa pe speranta adaugata.

Premiul, dupa cum ni se spune, cel mai mare din istoria Loteriei românesti, a inflacarat imaginatia.

Norocosii posesori ai biletelor s-au dus acasa, in apartamentele din blocurile tip “cutie de chibrituri”, si au inceput sa viseze.

La insulele exotice in care vor merge daca vor pune mina pe potul cel mare, la masinile luxoase pe care le vor cumpara, la fata pe care o va face seful de la actualul serviciu, in momentul in care isi vor prezenta demisia.

La amantele pe care le vor imbraca in blanuri, la cocktailurile pe care le vor savura pe o plaja dintr-un atol cu nume greu de pronuntat din Pacific, la dansatoarele de hula-hula, dar, mai ales, la vecinii pizmosi carora le vor trimite o carte postala din Bora-Bora, si carora le va crapa inima de invidie.

Continuare