Chestie de atitudine

    Mai prin vara aveam nevoie urgent de un GPS. Dupa ce am scanat ofertele pe net, m-am oprit la un model de la Domo, am facut rezervarea pe site si cand m-am dus la ei la magazin, mi-au spus ca nu stiu nimic de rezervare. Asta era pe la 11 dimineata. Pe la patru fara zece ma suna cineva de la Domo sa ma intrebe de rezervare. Am scris povestea aici.

    Ieri cineva care zice ca lucreaza in sistemul Domo comenteaza povestea:

    Tin sa va zic ca eu sunt angajat Domo si treaba cu comenzile e-shop nu e asa usoara pt un magazin care mai are si clienti care vin magazin si nu stau acasa si se gandesc sa dea si ei o comanda de un joc Barbie sau o telecomanda universala si mai au si pretentia sa le vina acasa dupa ora 20 ca atunci vin de la munca. Comenzile date de clienti se duc intr-un centru on-line unde se proceseaza, apoi sunt trimise la magazin pe mail. Magazinul verifica stocurile dupa care contacteaza clientul. In cazul in care produsul nu e pe stoc in Bucuresti sau ceea ce e pe stoc e defect, zgariat sau expus si clientul nu-l doreste, se face comanda din tara. Deci nu e asa simplu: dai comada si gata, in 10 min iti vine produsul acasa.

    Domnule Fronea, sa stiti ca atunci cand dati comanda on-line, ea ajunge la un singur magazin caruia i se creeaza posibilitatea de a factura cu reducerea aferenta, in termeni Domo se numeste DLE, de aceea magazinul de la Real nu a putut sa va factureze asa usor. Iar domnului Popescu tin sa-i spun ca angajatii Domo nu au voie sa faca comenzi pt clienti si chiar daca ar face, asa cum am explicat mai sus, dureaza ceva pana comanda ajunge la mag.
    Dar mai bine ati recunoaste cu totii ca dati comanda pe internet pt ca va bucurati la cateva sute de mii reducere.

    Pe cei care comanda produse de cateva zeci de milioane ii inteleg, dar nu-i inteleg pe toti handicapatii(ca altfel nu-i pot numi) care comanda jocuri, cd-uri, rucsace si alte idiotenii ieftine si mai au si pretentii in legatura cu livrarea, sau vor factura pe firma sau fac reclamatie ca nu au fost contactati “istant”. Pai va spun eu ca atunci cand vine o altfel de comanda asa imi vine sa-i fac un vant spre cosul de gunoi…Mai mare e deranjul sa printez comanda si sa dau telefon la client, ca sa nu mai zic ca se duce un camion cu frigidere, etc la mama dracu pt un rucsac. Si acum ziceti voi daca vi se pare usor sa fii angajat Domo care face comenzi e-shop?

    Daca aceasta e atitudinea oficiala, e jale.

    Dar mai bine ati recunoaste cu totii ca dati comanda pe internet pt ca va bucurati la cateva sute de mii reducere.

    E ceva rau sa te bucuri de o reducere oferita de un magazin? Daca tot aveti atitudinea asta fata de clientii care solicita reducerea, mai bine scoateti-o si gata. Dar, odata ce reducerea este oferita si e oficiala, onorati-o.

    nu-i inteleg pe toti handicapatii(ca altfel nu-i pot numi) care comanda jocuri, cd-uri, rucsace si alte idiotenii ieftine si mai au si pretentii in legatura cu livrarea

    Atata vreme cat toate aceste produse sunt la vanzare, nu vad de ce cumparatorii acestora ar fi priviti ca niste handicapati. Aveti probleme cu onorarea acestor comenzi, nu aveti personal, nu aveti infrastructura? Scoateti-le de la vanzare.

    2 COMENTARII