Talent de talent

De la mine pentru toti dusmanii mei, sa moara ciumecii de ciuda, sa le iau femeile sa le plimb cu masinile mele, sa le iubesc si sa le parasesc, ca am bani de nu stiu sa-i mai numar, ca sint smecher de smecher si gaborii nu pun mina pe mine ca i-am platit cu euroi si dolari fara numar…

Daca ai sta sa te iei dupa “folclorul” modern, ai zice ca singura problema a românilor este ca nu prea mai au pe ce cheltui banii. Daca la lungimea barbatiei sintem pe locul doi in lume, la numarul de… numere sintem pe un loc la fel de fruntas, iar in privinta depasirilor de plan la cumpararea masinilor straine reusim sa facem cincinalul in patru ani jumate, in ceea ce priveste producerea banilor, treaba e cam aiurea.

Reusim sa-i cheltuim, dar nu reusim sa-i producem. Ne imprumutam – la banci, la vecini, la camatari – sa ne luam ultimul model de mobil de fite, facem rate sa luam masini scumpe, incingem chefuri de chefuri in crisme si uitam ca vine scadenta. Si cind ne bat portareii la usa sa ne ceara banii, dam drumul la combina audio cumparata pe credit si ascultam o piesa in care e vorba de dusmani.

Ca numai dusmanii cei invidiosi pe talentul si succesul nostru ne-au adus in situatia asta, noi neavind, dealtfel, nici o vina. (via)