Cine nu scrie pentru noi e impotriva noastra

Ca in orice institutie publica, si in Palatul de Clestar exista bisericute, exista invidii, exista sefi, exista amante, exista prostie, exista munca, si exista incompetenta. Palatul a fost intotdeauna o vaca de muls, pentru oricine a fost la Putere si la conducere. Grija principala a oricarei conduceri a fost sa se puna bine, intre altii, si cu presa, pentru ca dadea bine la ego-ul unor actori slabi sa se scrie despre ei cat sunt de talentati. Chiar daca principala lor calitate era sa se dea bine pe langa sefi, pe masa sau pe sub masa, si sa se gudure. Da, asta e cuvantul: gudurat.

Problemele apar cand unii ziaristi misca in front si au curajul sa scrie ca o piesa este un dezastru. Si financiar, deoarece s-au alocat bani.

Atunci incep atacurile. Ziaristii neobedienti sunt transformati in personaje de care se face misto pe scena, la premiere. Sefimea Palatului de Clestar ii ia la misto. Pentru ca, desigur, la prestatia inalta pe care o face institutia din localitate, nu au nevoie de ziaristii din presa locala. Nu. Despre Palatul de Clestar pot scrie numai ziaristii de la Bucuresti, adusi pe cheltuiala Palatului si hraniti si adapati pe banii aceleiasi institutii. Cum sa nu scrie entuziast un gazetar de Capitala daca i se da sa manance si sa bea pana cade sub masa???

Ca in orice institutie, exista si fufele prestatoare de servicii de ecologie. Care, de la inaltimea genunchilor – cel mai ridicat loc la care au acces – se declara martirele artei teatrale. Si scuipa seminte in capul celor care nu le respecta. Respect cu R, de la rapandula.

Desigur, in Palatul de Clestar exista si personaje pozitive, muncitoare si, culmea, talentate. Dar, din prea mult bun simt, nu ies la interval.