Pax Americana

    28 de persoane au fost rănite în urma bombardării unui spital din districtul Sadr City, din Bagdad, de către aviaţia americană.

    Un medic de la spitalul al-Sadr a declarat că femei şi copii se află printre persoanele rănite în urma raidului american de astăzi, despre care un oficial irakian citat de Al Jazeera a declarat că a avut loc la ora 10.00 A.M.

    Armata americană a confirmat atacul, dar a precizat că acesta viza “cunoscute elemente criminale”.

    “Pot confirma că am efectuat un raid în Sadr City în această dimineaţă. Ţintele raidului erau cunoscute elemente criminale”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei americane.

    Martorii au declarat că ţinta raidului aerian, în cursul căruia aviaţia americană a tras mai multe rachete, era o clădire micuţă aflată lângă spital şi în care se odihneau pelerinii şiiţi.

    În urma atacului au fost avariate peste 12 ambulanţe care aparţineau spitalului, una dintre cele trei principale unităţi medicale din district, şi au fost sparte geamurile clădirii. SURSA

    SUA intenţionează să trimită încă 7.000 de soldaţi în Afganistan

    Washington , 3 mai /Rompres/ – SUA intenţionează să trimită încă 7.000 de soldaţi anul viitor în Afganistan pentru a compensa contribuţia insuficientă a aliaţilor din cadrul NATO, a afirmat sâmbătă The New York Times, relatează AFP.

    Citând înalţi responsabili din cadrul administraţiei americane, cotidianul precizează că numărul soldaţilor americani în Afganistan va ajunge atunci la 40.000 de oameni. O uşoară reducere a trupelor americane din Irak ar fi, de asemenea, necesară.

    Preşedintele George W. Bush şi-a anunţat aliaţii la summitul NATO de la Bucureşti de luna trecută în legătură cu creşterea numărului de soldaţi americani desfăşuraţi anul viitor în Afganistan.

    Vineri, ministrul american al apărării, Robert Gates a indicat că analizează eventuala trimitere a unor trupe americane pentru a coordona acţiunea forţelor NATO în sudul Afganistanului, bastion al rebelilor.

    O astfel de desfăşurare ar reprezenta revenirea trupelor americane într-o zonă în care atacurile talibanilor s-au intensificat considerabil de la înlocuirea militarilor SUA de trupe NATO, care conţin canadieni, britanici şi soldaţi din alte ţări europene.

    SUA au în prezent circa 34.000 de oameni în Afganistan, dintre care 16.000 în cadrul Forţei internaţionale de asistenţă pentru securitate (ISAF) a NATO în estul ţării. Ceilalţi 18.000 sunt angajaţi în operaţiuni de luptă împotriva terorismului şi antrenare a forţelor de securitate afgane.ROMPRES