24 aprilie 2025

Parlamentul European: orice cetatean al UE ar trebui sa aiba drept de munca oriunde in UE

parlamentul europeanParlamentul European a adoptat azi un raport al unui deputat suedez, ca reactie la o sentinta a Curtii Europene de Justitie. Conform acestui raport, orice cetăţean al UE trebuie să aibă dreptul de a lucra oriunde în Uniunea Europeană, ceea ce implică dreptul său la tratament egal.

Acest drept nu este aplicat uniform pe teritoriul UE, având în vedere existenţa aranjamentele tranzitorii, care ar trebui revizuite într-un mod riguros de către Comisia Europeană, pentru a vedea dacă ele sunt într-adevăr necesare în prevenirea tulburărilor de pe pieţele naţionale ale muncii, şi că, acolo unde nu se întâmplă acest lucru, acestea trebuie înlăturate cât de repede posibil.

Libertatea de a presta servicii peste graniţe, în cadrul pieţei interne, este consolidată şi mai mult prin garantarea faptului că furnizorii de servicii, domestici sau străini, sunt supuşi aceloraşi condiţii economice şi de piaţă, în locul în care sunt oferite serviciile.

Potrivit deputaţilor europeni, baza legală limitată a liberei circulaţii care se află la baza Directivei privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii a condus la interpretarea acesteia ca o invitaţie explicită la concurenţă neloială în ceea ce priveşte salariile şi condiţiile de muncă. Prin urmare, baza legală a Directivei privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii ar putea fi extinsă pentru a include şi o trimitere la libera circulaţie a lucrătorilor.

Curtea Europeana de Justitie s-a pronuntat cu privire la un caz in care i se cerea sa stabileasca daca un sindicat poate face greva pentru a impiedica un angajator sa-si relocheze activitatea. Detalii aici.

Alte titluri