Alege premierul?

Realitatea Tv propune o noua emisiune – Alege Premierul – care “va urmari zi de zi intrecerea electorala in urma careia va fi ales noul premier”. Din punctul meu de vedere titlul este prost. Super-prost. Pentru ca in sistemul nostru electoral, premierul nu este ales, este numit. Ma rog, desemnat, dar tot aia este.

Pe scurt, in Romania cele trei puteri ale statului sunt puterea legislativa – adica Parlamentul, puterea executiva – adica Guvernul si puterea judecatoreasca – tribunale, etc.

Parlamentul este ales prin votul alegatorilor. Pe baza rezultatelor votului, Presedintele trebuie sa desemneze un premier care sa poarte negocieri pentru formarea noului Guvern. Daca exista o formatiune care a castigat peste 50 la suta din voturi, teoretic, in urma discutiilor dintre liderii partidului respectiv si presedinte, acesta din urma desemneaza un premier de la partidul in cauza.

Motivul este simplu: acesta are cele mai multe sanse sa formeze repede un Guvern care sa primeasca votul de investitura al Parlamentului.

Daca nici o formatiune nu a obtinut majoritatea locurilor in Parlament, presedintele desemneaza premier de la partidul cu cele mai mari sanse de a forma Guvernul.

(Aici practica a luat-o putin inaintea teoriei, pentru ca in 2004 Basescu a desemnat un premier de la PNL si nu de la PSD, partid care obtinuse cele mai multe locuri in Parlament. PSD, PC si UDMR puteau forma un guvern, insa, dupa negocieri s-a ajuns la formula PNL, PD, PC si UDMR).

Odata desemnat premierul, acesta are o perioada de gratie in care sa formeze un Guvern cu sustinere in Parlament. Daca nu reuseste in intervalul de timp alocat, anunta presedintele, care desemneaza alt premier.

Dupa ce s-a format Guvernul, acesta trebuie sa primeasca aprobarea Parlamentului. De ce? Pentru ca Guvernul are nevoie de sustinere legislativa; pe langa parlamentari si Guvernul poate propune proiecte de legi; or, daca Parlamentul nu le aproba, degeaba le propune. Plus, Parlamentul voteaza Bugetul national, care este propus de Guvern si pe baza caruia acesta poate exrcita puterea executiva.

Cam asta ar fi, simplificat, sistemul. Prin urmare, “Alege premierul” nu poate fi un nume de emisiune in Romania. Doar daca emisiunea se adreseaza exclusiv presedintelui Basescu. Acesta, da, poate alege premierul…

1 COMENTARIU