Imunitatea Robertei. Anastase

    roberta-anastase.jpg“Am initiat o discutie in cadrul grupului parlamentar al PD-L din Camera Deputatilor despre modificarea legislatiei, astfel incat sa vorbim cu adevarat despre imunitatea parlamentara ca referindu-se numai la declaratii politice si la votul politic si nicidecum ca o bariera in calea efectuarii actului de justitie corect si just. Nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege.”

    Declaratia apartinei domnisoarei Anastase, presedintele Camerei Deputatilor. A fost facuta in week-end, la Poiana Brasov, unde PDL si-a discutat strategia si prioritatile Guvernului.

    Si acum sa vedem ce spune deja Constitutia despre imunitate:

    Articolul 72 – Imunitatea parlamentara
    (1) Deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului.

    (2) Deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor. Urmarirea si trimiterea in judecata penala se pot face numai de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

    (3) In caz de infractiune flagranta, deputatii sau senatorii pot fi retinuti si supusi perchezitiei. Ministrul justitiei il va informa neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii si a perchezitiei. In cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri.

    Dupa parerea mea, initiativa distinsei domnisoare politician a fost deja legiferata. Cam prin 2003, cand s-a votat noua Constitutie.

    Dar, domnisoara poate sa mai insiste. Cine stie, poate propune si legiferarea votului universal…

    PS: Cum ramane cu propunerea de anul trecut a PSD de eliminare a imunitatii presedintelui? Pentru ca, asa cum spune domnisoara presedinte, “Nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege.”

    2 COMENTARII