O emisiune si doua concluzii

Imi amintesc si acum cu placere o editie a emisiunii lui Tuca, aia in care a incoltit niste tipe de la Ministerul de finante si le-a facut de rasul natiei. Era o vreme crunta, cand Finantele cautau sa suga orice ban si se propusese impozitarea telefoanelor de serviciu; adica valoarea minutelor primite de angajati era considerata adaos la salariu si trebuia taxata, chiar daca, teoretic, minutele alea trebuiau folosite in folosul firmei.

Ideea pe care o lansasera doamenle de la Finante era ca angajatii mai vorbesc si in interes personal si trebuie sa plateasca impozit pentru asta.

Tuca a intrebat cum va putea contabiliza Fiscul care convorbiri au fost facute in interes de serviciu si care in interes personal. “Pai o sa ne uitam in desfasuratorul convorbirilor” – a ciripit una dintre doamne.

Deja a doua zi era scandal national: statul vrea sa ne fure intimitatea, se incalca Constitutia, se supravegheaza convorbirile telefonice.

Doua lucruri vreau sa subliniez:

1. Pe vremuri emisiunile TV faceau audienta cu chestii destepte; politicienii sau functionarii erau taxati cu argumente logice, nu cu onomatopee.

2. O posibila intruziune in viata privata – de genul cautarii in desfasuratoarele convorbirilor telefonice – a fost taxata iar Guvernul a trebuit sa dea inapoi din cauza protestelor care se anuntau. Astazi o intruziune de mai mare amploare este privita cu indiferenta de marea masa a populatiei, deranjata ca stirile nu se mai termina ca sa inceapa odata emisiunea cu manelisti si blonde “bune” cu tzâtzele debordând de silicoane…