Tot scandalul asta cu pasapoartele biometrice a fost directionat spre o simpla problema religioasa, de care a ajuns sa se faca si misto. Azi, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe a decis sa inceapa o campanie de PR printre enoriasi pentru a le explica faptul ca pasapoartele biometrice nu sunt unealta diavolului.
Se pierde, insa, esenta mesajului initial al celor care au atras atentia asupra pericolelor pe care le reprezinta noile acte si anume ca se aduce atingere drepturilor cetatenesti.
Discutia asupra cresterii gradului de supraveghere din partea statului asupra cetatenilor aproape ca nici nu a fost luata in discutie; toata lumea a sarit pe nu-stiu-ce 666 care apare prin computere.
Desigur, a fost foarte usor ca discutia sa fie aruncata in derizoriu iar contestatarii pasapoartelor biometrice sa fie asimilati unor ultrareligiosi cu ochelari de cal, incapabili sa accepte noutatile tehnice.
Un tezaur – datele personale
Ei bine, eu de noutatile tehnice ma tem si nu pentru ca as fi ultrareligios, ci pentru ca nu vreau ca statul sa stie prea multe despre mine. Pentru ca statul nu este o notiune abstracta, ci este format din zeci de organisme compuse din oameni.
Iar acesti oameni au propriile lor interese. Si, pe langa stat, mai exista mii de alte organizatii care ar putea fi interesate de datele mele persoanale.
Poate ca nu am nimic de ascuns; dar poate ca una din actiunile mele, perfect legala, ar putea sa para imorala sau, va deveni, pe viitor, ilegala.
De aceea nu vreau ca statul sa-si bage nasul in intimitatea mea.
Cum spuneam, exista numeroase organiza]ii – servicii secreete, firme, banci, etc. interesate de datele fiecaruia.
Sfarsitul intimitatii
Acum aproape zece ani, TIME publica un articol intitulat “Sfarsitul intimitatii”.
Autorul dadea niste exemple ingrozitoare ale modului in care tehnologia aplicata la spionarea cetatenilor era folosita de corporatii. De exemplu, un simplu soft de computer a fost folosit pentru a cauta similitudini intre lista persoanelor care au solicitat credit la o banca si lista bolnavilor de cancer din zona.
Urmarea a fost ca bancherul a solicitat bolnavilor de cancer care facusera credite sa le restituie imediat.
Este un exemplu simplu si aparent usor al invadarii spatiului privat de catre organizatii interesate.
De atunci tehnologia a evoluat iar cazurile in care stocarea datelor personale este obligatorie a crescut.
