Mai multi ofiteri de la Brigada pentru Combaterea Crimei Organizate si Antidrog (BCCOA) si procurori de la Directia pentru Investigarea Infractiunilor de Crima Organizata (DIICOT) au descins ieri dimineata acasa la un angajat al saptaminalului bacauan Exclusiv, unde au efectuat o perchezitie si au confiscat computerul pe care se afla editia ziarului care ar fi trebuit sa apara vineri. Ovidiu Mocanu, cel care se ocupa de paginarea ziarului, a fost invitat la Parchet, pentru a raspunde intrebarilor procurorilor intr-un caz extrem de ciudat.
Perchezitie la sapte fara un sfert
Ovidiu Mocanu spune ca ieri dimineata, pe la sapte fara un sfert, s-a trezit cu politistii la usa. Acestia nu i-ar fi comunicat acuzatiile ci doar ca este cercetat intr-un caz de infractiune informatica. „Au venit la sapte fara un sfert desi pe mandatul lor scria ora sapte pentru perchezitie. Au speriat copilul, i-au cautat printre haine desi tinta lor era computerul. Mai aveau putin si-mi ridicau si CD-urile goale” – ne-a declarat Ovidiu Mocanu.
El spune ca la Parchet i s-a comunicat ca s-a actionat in baza unei plingeri a societatii care editeaza cotidianul Desteptarea, si care a reclamat ca, in urma cu citeva luni, cineva a intrat pe site-ul ziarului si a schimbat niste titluri.
„O actiune politica”
Ionut Avram, seful gazetei, crede ca la mijloc este o chestiune politica. „Imi pun intrebarea daca pentru un flecustet de plingere a Desteptarii legata de modificarea unor titluri trebuia sa vina „Crima Organizata” si DIICOT-ul” – spune el. „Cei care au facut perchezitia nu au avut rabdare nici macar sa vina martorii. In plus, odata cu perchezitia au transmis si invitatia pentru Parchet. Pai, daca esti invinuit intr-un dosar, nu trebuie sa ti se comunice acuzatiile?!”
Avram considera ca s-a dorit impiedicarea aparitiei ziarului, care urma sa aiba pe prima pagina o ancheta referitoare la un politician bacauan. „Acum nu mai avem nici macar o matrita, nimic de la ziar. Probabil il vom scoate pe coli de hirtie A4”. In ceea ce priveste alte detalii referitoare la personajul politic, Avram spune ca le va face publice in momentul in care va avea dovezi.
O plingere cu termen de garantie lung
In ceea ce priveste plingerea de la Desteptarea, Ionut Avram spune ca inca mai era angajat al cotidianului in momentul in care aceasta a fost depusa la Politie. „Dupa luni de zile in care nu s-a primit nici un raspuns la plingere ne trezim cu DIICOT-ul la usa. De ce au venit miercuri, de ce au luat computerul pe care se afla ziarul” – se intreaba el.
De cealalta parte, Narcis Fecioru, directorul societatii Desteptarea, spune ca plingerea a fost facuta pe 19 ianuarie. „Am avut de atunci doua raspunsuri de la anchetatori – o data cind ni s-a comunicat ca plingerea a fost trimisa la Parchet si a doua oara, am fost sa dau declaratii la procuror ca ni s-a spart site-ul” – spune Narcisa Fecioru.
Ea spune ca de atunci tot a sunat la Parchet sa afle care mai este cursul anchetei si mereu i s-a spus ca procurorii inca nu primisera raspuns de la RDS, furnizorul de internet. „M-am si suparat la un moment dat, pentru ca au trecut atitea luni si nu am primit nici un raspuns la plingere” – a mai declarat Narcisa Fecioru.
Nici DIICOT si nici BCCOA nu au dorit sa comenteze situatia, pina la finalizarea investigatiilor.