Pe 21 decembrie eram venit de cateva zile in vacanta. Radioul mergea intr-una si habar n-aveam de ce se intampla la Bucuresti; dupa intonatia cuvantatorilor ma gandeam ca o fi vreo reluare a unei piese de teatru radiofonic. Pana se prinde cineva din familie ca e altceva si dam drumul la televizor.
Intreruperea transmisiunii ne-a luat prin surprindere; vecina de deasupra a coborat si a batut la noi la usa speriata; asa ceva nu se mai intamplase. Desigur, toata lumea stia ca se intampla ceva la Timisoara; telefonista din sat verificase legaturile si spusese ca liniile telefonice sunt taiate.
A doua zi, pe 22, am mers in Bacau. Trebuia neaparat sa mi se cumpere ceva de imbracat pentru ca, venind de la Liceul Militar, nu avem haine civile. Tremuram de frig intr-o pereche de pantaloni de vara.
Oferta era destul de slaba. Am luat pana la urma o pereche de „blugi romanesti”, niste pantaloni dintr-un fel de doc albastru spre indigo. Aveau sa ma tina destul de putin pentru ca am uitat in buzunar niste hipermanganat de potasiu si s-au patat (substanta aia era pentru experientele mele chimice; impreuna cu picaturi de Boramid dadea o reactie exoterma – lua foc din senin, adica).
Inainte de a intra in Luceafarul, trecusem pe la Centrul de librarii – actuala Alexandria. Orasul era patrulat de militieni inarmati cu kalasnicoave; e posibil sa fi fost trupele de Securitate. La iesirea din librarie era un colonel de Armata. O masina opreste in dreptul lui si cineva striga „Jos Ceausescu”. Colonelul ii intoarce spatele.
In magazinul Luceafarul treburile erau linistite pana cand o vanzatoare de la raionul de electronice a deschis un televizor. Tocmai se intrase in televiziune si se auzea „Fratilor, am invins”. Toata lumea s-a adunat in fata televizorului. Un sef de raion a inceput sa tipe la vanzatoare sa inchida televizorul; era sa fie linsat de multime.
N-am mai stat. Am plecat spre autogara desi stiam ca nu era programat nici un autobuz; ne-am intalnit pe la Piata Centrala cu soferul de pe microbuzul SMA-ului si ne-a luat spe casa. Pe drum auzeam la radio celebrele dezinformari: apa este otravita, Ceausescu a fost vazut prin diferite localitati, teroristii, etc.
Evenimentele s-au derulat apoi linistit. Primarul din comuna era un om gospodar si respectat; n-a avut nimeni ce sa-i reproseze. La poarta Primariei faceau de garda zi si noapte cei din garzile patriotice. Isi transmiteau unul altuia carabina si cele cinci gloante de razboi date din depozitul Militiei.
Cativa tineri au incercat sa demonstreze dar n-au gasit prea multi amatori; asa ca au dat foc la doua Omagii intr-o intersectie; cel care adusese cartile si-a dat apoi cu tesla ca le-a dat foc – peste unul-doi ani putea lua 3.000 de marci pe ele.
La crasma s-au bagat banane verzi si portocale. Am pandit zateva zile asteptand sa se coaca bananele in ziarul cu care au fost imachetate si puse pe dulap.
Dupa Anul Nou prin zona incepuse sa se plimbe o dacie neagra cu numar scurt; era masina fostului responsabil de zona; acum ii purta pe noii sefi politici care veneau sa organizeze treburile in teritoriu.
Guvernul a prelungit vacanta de iarna cu o saptamana; nu si pentru noi, cei din invatamantul militar. Asa ca am plecat inapoi la Liceu si cei patru ani care au urmat sunt o pata alba pentru mine.