Seful de la permise din Bacau a fost prins in flagrant la Onesti, cu circa 3000 de euro, in ziua examenelor. Desi cazul era clar ca lumina zilei, omul s-a scos: in cateva zile avea deja acte care demonstra ca, la data flagrantului, era un fericit pensionar.
Cat l-a costat dosarul nu cred ca stiu prea multi. Insa exista si o urmare: DNA l-a trimis in judecata pe cel care l-a ajutat sa creeze dosarul de pensionare:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului NEDELCU PETRE, fost şef al Biroului Resurse Umane al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul M.A.I., în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 3 decembrie 2008, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimitere în judecată a inculpatului Ardeleanu Vasile Virgil, reţinându-se că, la data de 18 aprilie 2008, acesta, în calitate de şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule (S.P.C.R.P.C.I.V) Bacău, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit, printr-un intermediar, suma totală de 2.900 euro de la mai multe persoane pentru ca, în schimb, să le faciliteze acestora promovarea în mod fraudulos a probei practice la examenul de obţinere a permisului auto (v. comunicatul nr. 329/VIII/3 din data de 5 decembrie 2008, afişat pe site-ul www.pna.ro). În cursul zilei de 18 aprilie 2008, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpatului pe termen de 24 de ore iar la data de 21 aprilie 2008, Tribunalul Bacău a dispus împotriva inculpatului măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Ulterior acestor evenimente, în cursul lunii aprilie 2008, inculpatul Nedelcu Petre, în calitate de şef al Biroului Resurse Umane al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, printr-o succesiune de acte contrare atribuţiilor de serviciu şi procedurilor legale, a facilitat încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare anticipată a comisarului şef de poliţie Ardeleanu Vasile Virgil, retroactiv cu data de 18 aprilie 2008, în condiţiile în care procurorii anticorupţie dispuseseră punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ardeleanu Vasile Virgil în data de 19 aprilie 2008.
Această situaţie a avut drept consecinţă obţinerea de către ofiţerul de poliţie a unei pensii şi a unor compensaţii corespunzătoare funcţiei deţinute la data de 18 aprilie 2008, superioare celor cuvenite acestuia în contextul punerii sale la dispoziţie potrivit legii. Conform Statutului poliţistului, la momentul dobândirii calităţii de inculpat, poliţistul este pus la dispoziţie.
Instituţia Prefectului – Judeţul Bacău s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8.760 RON, reprezentând diferenţa dintre ajutorul de pensionare acordat lui Ardeleanu Vasile Virgil şi ajutorul care ar fi beneficiat acesta în cazul în care ar fi fost pus la dispoziţie iar Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a constituit parte civilă cu suma de 9.093 RON, reprezentând diferenţa dintre sumele încasate până în prezent cu titlu de pensie de către Ardeleanu Vasile Virgil şi sumele care ar fi trebuit încasate de către acesta în cazul în care ar fi fost pus la dispoziţie.
În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil aparţinând inculpatului Nedelcu Petre.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.