13 februarie 2025

Cum am lipici la toti… ?!

ciumegNu stiu cum imi sunt adusi toti numai mie… Sa vedem ce s-a intamplat. Mergeam azi spre Billa. Imediat dupa E.On incep sa semnalizez ca sa ma inscriu pe prima banda. Vazusem ca am un Renault in spate, destul de mult in spate. Numai ca Renault-ul mareste viteza si incepe sa claxoneze. Da’ mult si lung. Ca nu-mi da voie sa schimb banda pentru ca vrea el sa treaca. Dar nici nu trecea nici nu ma lasa. Asa am ajuns in fata la Mall, unde a accelerat, a ajuns la semafor si s-a bagat in fata primei masini de pe banda a doua.

Eu trec in final pe banda intai si il intreb pe pustanul de la volan ce a vrut sa demonstreze cu asta. Ii citesc pe buze cum ma injura. Dau din mana a lehamite si plec, adica fac dreapta in parcare la Billa.

Pustanul se enervase. Cum adica sa-l iau la rost? Cum imi permit?! Am facut o tura larga de parcare cu el pe urmele mele pana am oprit cu el alaturi.

Si a inceput show-ul. La un moment dat pune mana pe telefon si ameninta ca suna la 112 pe motiv ca l-am injurat si i-am facut semne obscene. I-am zis ca n-are decat sa sune.

O fi sunat sau nu, nu stiu. Cert e ca a stat minute bune in telefon rugandu-se de operatoarea de la 112 sa trimita un echipaj in parcare la Billa sa-i faca dreptate.

Acum, nu stiu, la scoala nu se mai invata chestiuni elementare cum ar fi ca orice reclamatie trebuie insotita de probe? Pentru ca era cuvantul lui contra cuvantului meu. Nu putea demonstra in nici un fel politistului ca l-as fi injurat sau i-as fi facut gesturi obscene.

In schimb puteam eu sa-i demonstrez politistului ca a trecut pe rosu la semafor ca sa ma urmareasca pe mine in parcare.

A fost simpatica scena, am si filmat-o din mai multe unghiuri, Laura facea poze… O seara distractiva cu un pustan peltic.

Alte titluri