Cruciada anticoruptie bazata pe stenograme si inregistrari audio ridica o problema interesanta: acestea sint singurele dovezi ale procurorilor. La dosarele celor arestati nu exista alte probe care sa-i incrimineze pe presupusii negociatori ai mituirii judecatorilor.
Nu spun ca toti cei arestati ar fi usi de biserica; sustin in continuare ca Justitia trebuie facuta corect si cu respectarea legii; in caz contrar exista posibilitatea condamnarii României din nou la CEDO. Caz in care despagubirile le vom plati noi, contribuabilii, pentru ca nu a existat pina acum nici un caz in care un procuror care a gresit instrumentarea unui caz sau un judecator care a dat o sentinta gresita sa plateasca din propriile buzunare erorile.
In ceea ce priveste problema inregistrarilor ca unice dovezi ale procurorilor, problema este ca acest tip de dovezi pot fi relativ usor contrafacute. Cazul cel mai elocvent este cel al celebrului scandal in care a fost implicat fostul premier Adrian Nastase, in legatura cu presupusa mita ceruta dupa ce, ca urmare a aderarii României la UE, au fost inchise duty-free-urile.
Firma care administra magazinele a iesit cu o inregistrare audio conform careia Nastase cerea spaga pentru a permite functionarea in continuare a magazinelor. Inregistrarea a facut vilva la vremea respectiva, insa in cadrul procesului care a urmat, la Curtea de Arbitraj Comercial de la New York, un expert FBI a demonstrat ca era vorba despre un fals.
Cam asta despre inregistrari. Ele, asa cum au fost prezentate de procurori, par spectaculoase. Dar trebuie completate si cu alte dovezi pentru a convinge.
Ce ma surprinde este motivatia arestarii preventive:
„Faptul ca un important om de afaceri să îşi rezolve problemele judiciare prin recurgerea la coruperea magistraţilor, ca şi îndeplinirea de către un înalt magistrat a actelor de trafic de influenţă pentru a deservi interesele omului de afaceri constituie, în mod cert, împrejurări care tulbură profund şi grav opinia publică, determinând reacţii justificate de insecuritate, frământări, luări de poziţie, atitudini de neîncredere faţă de sistemul judiciar şi corpul judecătoresc. Oricând astfel de fapte, săvârşite la un asemenea nivel, sunt de natură să creeze şi să inducă opiniei publice convingerea că legea se opreşte şi nu are eficienţă în faţa şi faţă de astfel de persoane care, prin statutul lor, ar trebui să asigure încrederea societăţii în modul în care mediul de afaceri şi justiţia funcţionează; cu atât mai mult, lăsarea în libertate a acestor persoane ar potenţa starea de neîncredere a opiniei publice cu privire la modul în care organele judiciare aplică legea şi protejează respectarea valorilor sociale care reglementează buna şi corecta desfăşurare a actului de justiţie”
Tradus, asta inseamna:
1. Din punctul meu de vedere este o antepronuntare. Judecatorul care a decis arestarea a si constatat ca faptele de care sunt acuzati sunt reale. Practic, nu mai e nevoie de proces care sa judece fondul; trebuie doar sa se mai pronunte condamnarea.
2. Arestarea s-a facut nu pentru ca exista probe care sa constate ca acuzatii pot influenta ancheta, fiind din acest punct de vedere un pericol public; arestarea s-a facut, dupa cum scrie in motivatie, la presiunea opinia publice. Or, actul de justitie trebuie sa fie independent de orice influenta, nu doar de influenta politica.
Pentru ca ne putem imagina usor alte scenarii in care „poporul” cere arestarea unor lideri politici sau altor persoane care, printr-o campanie de presa, devin indezirabile. Ce face atunci judecatorul? Ii aresteaza pentru ca asa cere opinia publica?