Mi-s satul de atatea experimente teatrale. Gen publicul pe scena, actorii in sala. Sau publicul pe scena, actorii tot pe scena ori, mai rau, publicul in culise, actorii in mijlocul publicului.
Eu, om serios, cu serviciu si familie, vin la teatru sa ma destind. Vreau sa stau comod intr-un fotoliu si sa urmaresc o piesa agreabila, in care actorii joaca pe scena. Nu am nici cel mai mic chef sa amortesc pe un scaun incomod intr-o sala studio sau sa ma inghesui pe un culoar ingust ca sa ajung in culise unde iar sa ma inghesui laolalta cu ceilalti spectatori pentru ca, apoi, actorul sa urle: veniti dupa mine si, incolonati si cuminti, sa-l urmam intr-un loc din spatele scenei si iar sa ne inghesuim pe niste banci de lemn.
Acum, sa presupunem ca vrea sa vina la spectacol o persoana cu dizabilitati. Un om in scaun cu rotile. Foarte frumos, teatrul din Bacau are rampa de acces pentru astefl de situatii. Omul in scaunul cu rotile intra in holul teatrului si, cand sa intre si in sala de spectacol este oprit:
„Ne pare rau, dar nu puteti urmari spectacolul. Pentru ca piesa se joaca pe scena si nu aveti acces cu scaunul cu rotile. Veniti la urmatoarea care o sa se joace normal, pe scena!”
Nu-i asa ca se cam rupe filmul?
PS: tanarul in scaunul cu rotile a fost admis, pana la urma, la spectacol. A fost urcat pe scena de personalul teatrului. Nu stiu, insa, ce a reusit sa vada din piesa deoarece maniera in care a fost organizata scena nu prea-i permitea.