Depozitul este situat în zona Roma Est şi va furniza mărfuri pentru peste 400 de magazine patronate de români. La inaugurare a fost prezent şi Răzvan Rusu, ambasadorul României în Italia. Patronul depozitului are o poveste desprinsă parcă din filmele americane. De la manual pe şantier, Florin Simon a ajuns să conducă o firmă de succes în Italia.
Depozitul are câteva mii de metri pătraţi, unde sunt stocate alimente tradiţionale româneşti, produse de firme din România. Florin Simon, patronul firmei Ro..Mania, a reuşit să dezvolte o infrastructura de distribuţie care acoperă toată Italia. Simon a început afacerea în urmă cu 5 ani, a fost primul român din Roma care a deschis un mic magazin de produse alimentare tradiţionale. Ulterior, afacerea a crescut la cote la care băcăuanul în vârstă de 40 de ani nici nu visa.