18 februarie 2025

Sa cautam motive

Aseara, pe la ora 10, o masina s-a izbit intr-un stalp, langa benzinaria Petrom de langa Spital. Drept e ca fulguia, insa pe sosea nu era zapada si nici gheata, carosabilul era umed ca dupa o ploaie buna.

Unul din baietasii care era cu masina injura ca la noi nu e ca in alte tari sa dea cu sare pe sosea si ca masina a alunecat din cauza poleiului. Acuma e ciudat, pentru ca autoturismul venea dinspre Policlinica Veche si a intrat in stalpul de pe contrasens.

Dupa lovitura pe care a executat-o si dupa reactiunea pe care a starnit-o stalpul pe tablele masinii, se vede clar ca nu mergea cu 30-40 km/ora.

Am executat cateva fotografii la fata locului imediat dupa ce au tras masina cu o sufa, sub presiunea baietasului despre care vorbeam, cu care am avut un dialog interesant.

Adica ala ma „indemna” sa-mi vad de drum si sa am grija daca fac poze. Dupa ce i-am spus de vreo doua ori sa aiba grija cum vorbeste, a inceput sa schelalaie ca de ce-l amenint…

Acum, poate am trecut eu prea tarziu, dar n-am vazut nici o masina de politie in zona. Poate de aia ii era tarsa baietasului…

Alte titluri