O decizie a Curtii de Apel Bacau poate face istorie in raporturile dintre banci si clientii lor. Chiar daca celebra Ordonanta 50 a fost emasculata la solicitarea reprezentantilor FMI (ciudat, nu?!), Curtea de Apel a decis ca o instanta poate interveni in contractele dintre cetatenii care se imprumuta la banci si banci.
Cazul este al unui nemtean care a dat in judecata Banca Comerciala Romana. Tribunalul Neamt a dat dreptate bancii, insa Curtea de Apel Bacau a decis in favoarea nemteanului:
Admite, cererea reclamantului, în parte, în sensul că dobânda stabilită şi calculată de pârâtă ce depăşeşte plafonul compus din variabila EURIBOR şi procentul fix de 1,5%, este nulă. Obligă pârâta la plata diferenţei de dobândă percepută peste nivelul stabilit de instanţa de apel, de la data modificării acesteia peste plafonul arătat. Respinge celelalte capete de cerere ca nefondate. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Ce spune in motivatia sentintei Curtii de Apel Bacau:
Instanţa reţine […] că apelantului nu i-au fost aduse la cunoştinţă la momentul încheierii contractului elementele din care era compusă dobânda variabilă de referinţă, ori că cel puţin lipsa conjuncţiei „şi” din cuprinsul art. 4.2 din condiţiile generale nu poate duce rezonabil la concluzia că împrumutatul a ştiut sau ar fi trebuit să ştie din ce este compusă dobânda la care s-a angajat, clauzele cuprinse în art. 5 din contractul de credit şi cele din art. 4.2 din condiţiile generale de creditare fiind cel puţin neclare, dacă nu chiar ambigue, în ce priveşte componenţa dobânzii de referinţă variabile.
Împrumutatul nu ştia şi nici nu putea şti în mod rezonabil decât faptul că dobânda curentă este variabilă în funcţie de indicele EURIBOR, LIBOR sau BUBOR, dar nu putea şti şi că aceasta ar cuprinde şi alte elemente nespecificate clar în contract.
[…]
Este adevărat că la momentul semnării contractului nu exista prevederea legală care obliga banca să arate împrumutatului, în cazul unui contract de credit cu dobândă variabilă, nivelul maxim până la care poate fi majorată aceasta, dar asta nu înseamnă că intimata poate majora acest cuantum peste un anumit nivel maxim la care s-a aşteptat în mod rezonabil împrumutatul, pentru că la data semnării contractului erau în vigoare prevederile Codului consumatorului (Legea 296/2004) care considera abuzivă, având deci o cauză ilicită, orice clauză care creează dezechilibre financiare semnificative între părţi în cazul contractelor preformulate.
[…]
Gestiunea patrimoniului băncii şi situaţia sa economică nu interesează şi nici nu poate interesa întinderea obligaţiei de plată dobânzii de către împrumutat, tot astfel cum nici situaţia economică a împrumutatului nu are relevanţă asupra îndeplinirii obligaţiei de restituire a creditului şi de plată a preţului acestuia (dobânda) la care s-a obligat când a semnat contractul de credit cu BCR, în caz contrar aducându-se o gravă şi nepermisă atingere principiului egalităţii persoanelor în faţa legii (art. 16 alin.(1) din Constituţia României), neputând fi tratată o instituţie bancară după alte principii sau alte raţiuni ce exced acestui principiu constituţional (gen, nimeni nu doreşte falimentul băncii, vor fi urmări foarte grave pentru întreg sistemul bancar, etc.) şi care sunt deci ilegitime.Nu poate fi nici acoperită ilegalitatea unei perceperi a dobânzii peste nivelul ce rezulta din interpretarea corectă a clauzelor contractuale, pe motivul că s-ar înregistra pierderi mari pentru bancă, întrucât profitul trebuie să fie întotdeauna licit, iar câştigul sau beneficiul ce nu are la bază legea (sau voinţa reală a părţilor, în cazul de faţă) nu poate fi dobândit şi rămas câştigat celui care a profitat de el.
Nu există vreo prevede legală care să dea dreptul la un tratament preferenţial pentru bancă în detrimentul clienţilor săi, pe motivul că banca (şi sistemul bancar) sunt de preferat să supravieţuiască unei crize economice, în timp ce se acceptă că clienţii acestora pot sau nu suporta economic majorări ale dobânzilor şi pot sau nu supravieţui financiar acestei crize, fiind în acest fel transformaţi în garanţii gestiunii sistemului bancar, chiar dacă nu s-au angajat la aceasta şi nici legea nu-i obligă şi nu-i poate obliga în acest sens.
Nu poate fi primită susţinerea intimatei, reţinută şi de instanţa de fond, potrivit căreia clauzele au fost negociate în deplină cunoştinţă de cauză pentru că împrumutatul a avut de ales între mai multe oferte bancare, întrucât buna-credinţă a băncii impunea redactarea clară a clauzelor contractuale, aceasta acţionând în calitate de profesionist, iar ambiguitatea clauzelor contractuale, lipsa definiţiei dobânzii variabile de referinţă ori diferenţele dintre clauzele privind aceiaşi termeni după cum aceştia sunt redactaţi în contractul de credit propriu-zis sau în condiţiile generale de creditare pot primi şi interpretarea că s-a dorit de către intimată încheierea a cât mai multe contracte de credite în detrimentul concurenţei, promiţând oferte avantajoase clienţilor ce doreau să se împrumute, însă care ulterior pot fi interpretate ambiguu şi unilateral în detrimentul celor împrumutaţi, putându-se deduce rezonabil că aceştia nu ar mai fi contractat dacă ar fi avut în cunoştinţă întinderea reală maximă şi posibilă (prin aplicare de majorări ) a obligaţiei de plată a dobânzii .
[…]
libertatea de a rezilia imediat contractul priveşte în mod special capacitatea celui împrumutat de a rambursa creditul, iar nu numai aceea de a cere rezilierea contractului în faţa justiţiei, pentru că în sens contrar orice bancă care a stabilit o dobândă variabilă va putea majora abuziv şi unilateral dobânda ori de câte ori apreciază că cel împrumutat nu va putea restitui imediat împrumutul, cum se întâmplă în majoritatea creditelor pe termen lung, caz în care textul de lege interpretat astfel ar permite conduita abuzivă a băncii, ce ar profita material de pe urma stării financiare a celui care nu poate returna imediat împrumutul, caz clasic de cauză imorală şi care se sancţionează cu nulitatea absolută.
[…]
De aceea instanţa de apel va constata că art. 5 şi 6 din contractul de credit sunt nule parţial şi va obliga banca la restituirea sumelor care au fost percepute unilateral peste nivelul dobânzii (compus din indicele EURIBOR plus procentul fix de 1,5) care rezultă din interpretarea dată în funcţie de textele de lege arătate şi de principiile de drept pe care acestea le transpun în practică, apelul urmând a fi admis în aceste limite, însă va respinge apelul în ce priveşte anularea totală a clauzelor ce stipulează dobânda ori prin care se pretinde obligarea băncii la încheierea unui nou contract sau la redactarea unor noi clauze, sentinţa apelată urmând a fi modificată în limitele arătate.
Puteti citi motivarea integrala a sentintei descarcand fisierul .doc de aici