16 ianuarie 2025

Prinsi cu matza-n sac, cei de la ISJ incep sa ameninte bloggerii

Jenanta manarie de la dezbaterea privind legea invatamantului, dezbatere la care au fost invitate, pe lista, doar cadrele didactice „docile” iar intrebarile au fost stabilite din timp de Inspectoratul Scolar, se lasa cu amenintari la adresa celor care au devaluit cum au stat lucrurile.

Unul din cei amenintati este Kristofer, elev la Liceul Sportiv, care este amenintat ca isi va pierde functia din cadrul Consiliului Judetean al Elevilor pentru ca a scris pe blog modul in care a fost manarita dezbaterea.

Pentru ca profesorii si inspectorii scolari in cauza doar cu astfel de argumente stiu sa opereze: nu scrii cum vrem noi, te smotocim de nu te vezi. Este o atitudine nu doar jenanta ci si ilegala. Domnii in cauza uita ca exista un drept constitutional numit drept la libera exprimare, care nu poate fi ingradit doar pentru ca unor inspectori insurubati de partid in scaune le-a fost dezvaluita o magarie.

Iar magaria este documentata cu inregistrari si cu fotografii. O parte le-am pus eu, o parte le-a pus Kristofer. Altele o sa apara daca va fi nevoie.

Iar, in ciuda acestor evidente, care demonstreaza ca „dezbaterea” a fost o farsa de la un cap la altul, organizatorii striga ca tot ce s-a scris in Ziarul de Bacau si pe bloguri este o manipulare. Iar ca argument aduc faptul ca… manifestarea s-a intamplat pe 1 aprilie:

E dreptul meu sa nu te cred. Mai ales ca abia a fost 1 aprilie. Parerea personala e ca a fost o activitate interesanta care a necesitat multa organizare, munca, implicare din partea tuturor. O sa mai vorbim cand vei organiza singur un astfel de eveniment.

Un alt argument este ca pozele lui Kristofer nu-s valabile pentru ca n-a avut acreditare sa le faca 🙂 Ar fi de ras daca nu ar fi de plans.

Iar intrebarile au fost cenzurate de Inspectoratul Scolar pentru a nu se pune intrebari gresite:

Si intrebarile au fost formulate de către cadrele didactice, monitorizate apoi de către ISJ in vederea delimitarii intrebarile care aveau legatura cu textul legii de cele care avea legatura cu situatia personala a unor cadre didatice.

Atat stiu sa argumenteze niste oameni platiti sa supravegheze bunul mers al invatamantului din judet!

Răzvan Bibire este licențiat în marketing și dispune de o experiență de peste 25 de ani în media. De-a lungul carierei sale, a acoperit subiecte sociale, politice și economice, atât în media locală, cât și în cea națională. În paralel, a creat și dezvoltat blogul „Contrasens”, care se bucură de o vechime de aproape 20 de ani.

Alte titluri