Cei mai tineri nu stiu ce a fost acela un Lacto-bar. Oricum, marea majoritate nu ar fi inteles conceptul unui local in care nu fumezi, nu bei alcool ci savurezi un strudel si un iaurt sau o Sana.
Azi mai sunt cateva imitatii, cum e magazinul Pambac de pe strada Mihai Viteazu. Insa acolo e jumatate magazin, un sfert spatiu de servire. Prea putin.
Cel pe care mi-l amintesc cel mai bine (in afara de cel din Campulung Moldovenesc, unde am facut liceul) era pe Calea Marasesti, in Bacau. Gaseai, pe langa strudele cu mere sau branza si o placinta traditionala cu branza. Sana era servita la borcanele de sticla (pe atunci nu existau ambalajele de plastic) cu capac argintiu de staniol. Ala era savurat primul, pentru ca, dupa ce agitai borcanul, trageai o limba pe dosul capacului, sa nu cumva sa lasi bunatate de lapte negustat.
Nu stiu cum, dar, de fiecare data laptele se termina inaintea placintei. Lapte acru facut local, la fabrica numita, dupa Revolutie, total sinistru, PROLABAC.
Fabrica nu mai exista, lacto-barul, nici atat. A ramas doar o amintire, o „madeleine”, cum ar fi spus Proust, care sa-mi aminteasca vreun episod din „timpul pierdut”.