Primul meu aparat de fotografiat a fost un Smena 8M sovietic, cumparat cu banii castigati cinstit de Anul Nou, cand am mers cu uratul. Eram prin clasa a sasea-saptea cand s-a intamplat minunea, dupa ce am bocit mult si bine ca vreau aparat de fotografiat.
Ca, minunatie, in toata comuna nu existau decat 2-3 camere foto, din care doua le avea fotograful mandatar, care traia din asta. Si am aparaut si eu cu aparatul. La inceput inca se mai gaseau filme. Cel putin in primul an am avut cu ce lucra. Chiar daca un film alb-negru era scump: 21 de lei, cat un drum dus-intors pana la Bacau.
Primele le-am stricat, ca nu ma pricepeam sa fac setarile. M-am apucat, insa, de citit, si am inceput sa nimeresc. Initial, am incercat sa developez eu totul. Cumparasem si tanc de developat, tavi, pensete, reactivi, banda corex… Singura problema era ca nu aveam laborator si ma chinuiam noaptea in baie. Nici aparat de marit nu aveam – era destul de scump – si am incercat o improvizatie de care citisem in Enciclopedia copiilor: un proiector de diafilme.
M-am lasat pagubas in scurt timp si am apelat cu incredere la laboratoarele specializate din Bacau.
Aparatul foto l-am avut pana prin clasa a XI-a, cand un suflet deosebit s-a gandit sa dea cu jula in dulap, la liceu.
Pentru ca pe atunci „podul de flori” era in mare voga, am cumparat un Smena 35 de la niste turisti basarabeni care veneau saptamanal in targul din Campulung Moldovenesc. Bun si asta, putin mai micut si mai finut, dar cam mult plastic. Din cauza asta s-a si stricat dupa cativa ani. L-am dus la reparat dar am uitat de el. Si acum cred ca sta la mester pe un raft…
A urmat o alta jucarie sovietica: Un Agat micut. Acesta avea marele avantaj ca avea camera obscura la jumatate fata de celelalte si, dintr-un film de 36 de pozitii, ieseau 72 de imagini. Mai ales ca incepusem sa folosesc filme color care erau destul de scumpe iar eu – student. Cu bursa ce-i drept, dar student.
Intre timp am mai pus mana pe un no-name de camera cu obiectiv fix, o chestie de o puneai la ochi si facea ea poze cum credea de cuviinta, fara setari, fara nimic. Cred ca si acum o am pe acasa pe undeva. Oricum, ca Agat-ul n-a fost nici o alta camera. Pacat ca s-a stricat si asta. Cat a tinut, insa, a fost superba.
Desigur, visul meu secret era un Zenit. Care avea avantajul ca avea vizarea prin obiectiv si ceea ce vedeai, aia pozai. La celelalte camere, te uitai printr-un vizor care aproxima destul de prost si trebuia sa faci corectii mentale ca sa incadreze subiectul ca lumea.
Ei, bine, n-a mai fost sa fie. Au aparut camerele digitale, mi-am luat un DSLR Nikon. Intre timp am mai pacatuit cu un Coolpix de la Nikon care nu facea cine stie ce poze, dar avea o calitate buna la video. Pacat ca s-a stricat dupa ce l-am scos la un 1 decembrie extrem de friguros… Si a mai fost o camera englezeasca, primita cadou, pe care o mai am si acum.