Generatia cu cheia la gat vs Generatia copiilor de ‘stranieri’

    2
    33

    Am fost un copil crescut cu cheia la gat. Aceasta este eticheta generatiei mele, asa cum astazi, o alta generatia creste fara parintii plecati sa munceasca in strainatate.

    Pana la urma, era logic ca mersul vremurilor sa distruga “familia nucleara” – copii, parinti si bunici care traiesc laolalta. Iar emanciparea femeii a determinat mamele sa-si caute servicii. In aceste conditii, cine sa mai aiba grija de copii cata vreme parintii sunt la job iar bunicii locuiesc in alta parte?

    Asa ca s-a inventat “institutia” cheii agatate la gat: cheia de la apartament era legata cu un snur care se atarna de gatul copilului pentru ca acest sa n-o piarda. Copii multi – demografia era ridicata, sporul natural, pozitiv – scoli putine, rezultatul: invatamantul in doua sau chiar trei schimburi.

    De obicei, dimineata invatau cei mari, din clasele V – VIII. Asa ca astia micii trebuiau sa-si faca temele si sa invete lectiile singuri acasa, dimineata. Cel putin eu nu aveam voie sa ies inainte de 11.00 din casa. La ora unu incepeam orele. Asa ca, dupa ce-mi faceam temele stateam si ma uitam pe pereti asteptand sa se faca ora 11. O singura data am indraznit sa dau ceasul inainte ca sa am o scuza ca am iesit mai repede afara. Dupa corectia de rigoare, n-am mai indraznit.

    Pe faza asta am pierdut o multime de desene animate, din alea care se dadeau sambata, in emisiunea “La sfarsit de saptamana”. Pentru ca pe vremea aia sambata era zi lucratoare, iar desenele se dadeau pe la ora doua si ceva, adica, cam pe la a doua ora de curs.

    Vremurile s-au schimbat, azi avem o alta generatie de sacrificiu, cea a copiilor care cresc fara parinti. O situatie mai grea pentru ca acesti copii cresc fara supraveghere si fara sa-i orienteze cineva in viata. Da, au destui bani – parintii le trimit de afara sa aiba cu ce se descurca – insa nu stiu sa-i foloseasca. Si- cheltuie pe te miri ce: de la ‘toale’ de firma pana la etnobotanice.

    Nu stiu sa citeasca si sa socoteasca, dar stiu ce vor face cand vor fi mari: vor pleca sa faca bani afara. Nu sa munceasca, ci sa fure. Prin diferite metode. De la carduri pana la furt din magazine. Visul lor este sa aiba bani, foarte multi bani. Pentru ca daca au bani, au si femei si, inevitabil, dusmani.

    Ce se va intampla cu aceasta generatie cand va ajunge la maturitate? Ziceti-mi ca ma insel, dati-mi argumente ca vorbesc in dodii!

    2 COMENTARII

    1. Sunt cam de aceeasi varsta cu dvs., cred. Am avut norocul de a fi crescuta de bunici, dar aveam multi colegi cu cheia de gat. Imi repugna si mie libertinajul moral, lipsa de repere si usurinta cu care trateaza viata noua generatie. Felul in care vorbesc… (desi in 20 de ani, greselile de azi vor deveni noile norme, pt. ca gramatica este o oglinda a realitatatii, o simpla conventie). Superficialitatea lor… desi pana la urma, cine a trait mai din plin, Narcis sau Goldmund?

      Poate insa ca am putea invata ceva de la ei. Uneori, cand privesti in retrospectiva, iti dai seama ca te-ai axat pe defecte, cand de fapt existau si calitati, resurse pe care nu le-ai vazut, dar pe care acel om a stiut sa si le foloseasca. Povestea e mereu aceeasi, si pe noi ne căina vechea generatie… ca sa nu mai spun ce comentarii acide se faceau in epoca de aur a lui Pericle pe seama generatiilor superficiale de epigoni care nu au citit filosofii vechi :)) din noua generatie faceau parte niste baieti care azi sunt nu epigoni, ci precursori vestiti.

      Exista o poveste frumoasa a unei generatii pierdute, cea din timpul primului razboi mondial. Chiar asa li s-a spus, the lost generation, ce ar putea sa se aleaga de vietile acestor copii ce si-au pierdut busola morala, care-si beau creierii si traiesc doar in petreceri… expresia a incetatenit-o o scriitoare care povestea naduful unui angajator exasperat de tanarul sau ucenic, angajatorul exclamand la un moment dat ceva de genul “sunteti o generatie pierduta”.

      Generatia pierduta ne-a dat jazzul, o mana de autori care au schimbat chipul literaturii, ni l-a dat pe Marele Gatsby. A schimbat lumea intr-un rastimp foarte scurt. Nu doar pe cea culturala: multi dintre acei copii ai unei generatii pierdute au fost economisti sau savanti geniali. Felul in care traim azi e diferit pentru ca a existat o generatie care si-a baut creierii pana n-a mai putut, si apoi s-au ridicat si au inventat lucruri.

      Desi am si eu tendinta sa ii cam privesc de sus pe tinerii astia, sau sa-i căinez pe copiii de maine, ma gandesc tot mai mult ca am putea invata, noi, generatia X, cate ceva de la ei: ca viata trece intr-o clipa si ca profesionalismul e doar un produs secundar al unei societati care a uitat ca viata merita traita, nu inchistata in sabloane de valori judicative, traita asa in fiecare zi, sau ca morala e doar un pretext pentru a instaura o ordine sociala, sau ca gramatica e doar o conventie (la fel si politetea, casatoria, proprietatea), sau ca prea multa civilizatie, vorba lui Freud, strica… sau poate, fiind copii de stranieri, vor avea o mobilitate sociala mai mare si vor schimba ideea de “angajare”.

      Fiecare noua generatie e pierduta, daca o privim prin lentilele celei vechi. Cred ca e mai greu sa acceptam ca noi suntem deja vechea generatie si ca de-acum, ei sunt cei care vor schimba lumea, intr-un fel asupra caruia nu vom avea atat de mult control pe cat am vrea. Nu neaparat in rau. Dar noi avem sansa noastra acum, asa cum am avut-o acum 20 de ani si, partial, felul in care arata lumea acum, se datoreaza si unor oameni ca dvs., ca mine sau ca multi altii, care nu prea ne-am implicat social.

      Ca un contraexemplu: generatia mea si a dvs. ar fi trebuit sa fie, daca ne-am lua dupa progresele stiintei, printre cele mai sanatoase, in fond stim azi mai mult decat am stiut vreodata despre nutritie. Ati vazut care mai e rata obezitatii prin lume? Consecintele nu sunt intotdeauna previzibile. Si asta e cumva bine, inseamna ca traim intr-o lume vie.

      (Narcis si Goldmund, asa se numeste cartea la care ma refeream in primul paragraf. Doua feluri de a trai viata.)