Vom plati 600 de milioane de euro pentru a ridica o Catedrala. E pretul lipsei de discernamint a unei intregi clase politice si a unui popor ramas in deriva.
Caci dupa 1989 am incetat sa mai construim fabrici si uzine si ne-am reorientat catre biserici. Nu spun ca e rau, spun doar ca am exagerat. Constructia de biserici a ajuns sport national iar politicienii au crezut ca pot sa-si adune voturi prin intermediul Bisericii.
Rezultatul a fost ca au cazut in propria capcana: sa vrea si nu mai pot stopa inflatia de lacase de cult. Pentru ca daca s-ar pronunta vreunul impotriva continuarii risipei de fonduri publice ar fi imediat ars pe rugul patimei atit de catre prelati, cit si de adversarii politici.
Insa nu doar politicienii platesc acum pentru pacatele tineretii; copiii Revolutiei, scapati de lectiile de socialism stiintific, au primit, in schimb, orele de Religie. Si iar nu ar fi rau daca acele ore s-ar rezuma la cultivarea moralei si prezentarea unei istorii a credintei. Din pacate, insa, orele de Religie s-au transformat in ore de indoctrinare si manipulare; elevii fiind invatati ca lectiile tinute de profesorii de biologie, fizica sau chimie sint blasfemii pagine si ca doar ceea ce spune profesorul de Religie este adevarat.
Sa nu ne miram, deci, ca, din punct de vedere statistic, in România, in ultimii ani s-a sfintit o biserica la doua zile, interval in care s-au inchis sase scoli.
Ramin la convingerea ca credinta este o optiune personala si nimeni nu trebuie sa fie fortat sa adere sau sa se lepede de o religie. La fel, nimeni nu trebuie sa fie blamat pentru ca se manifesta religios ori, dimpotriva, nu da semne ca ar fi prea inclinat spre cele sfinte. Cu toate acestea, ar trebui sa existe o limita si sa ne gindim ca nu zidirea bisericilor ne spala de pacate ci ajutorarea aproapelui.
Si ca, decit biserici multe si goale, mai bine mai putine si pline. Iar de diferenta, poate s-ar construi si niste spitale sau scoli.