Cum e cu votul uninominal pur

In marea lor disperare, pedelistii cauta noi metode de a ramane agatati la ciolanul Puterii. Ba desfiinteaza judetele, ba isi schimba culoarea convertindu-se la Sfanta Ecologie, ba le pute sistemul uninominal actual.

Care nu e perfect, dar e oarecum corect.

Am mai spus ideea mea, in Parlament nu conteaza omul, conteaza reprezentarea politica. In actualul sistem, in afara de partidele care nu prind pragul minim de intrare in Parlament, celelalte optiuni nu se pierd. Daca in circumscriptia A candidatul X obtine 70% din voturi, restul voturilor merg intr-un cos de redistribuire, astfel incat, la final, reprezentarea politica in Parlament este aproape identica cu votul politic din tara.

Criticii sistemului sustin ca exista cazuri in care cel care obtine cele mai multe voturi intr-o circumscriptie poate pierde mandatul din cauza acestui cos in care se aduna voturile din celelalte circumscriptii. Da, se poate, dar numai in conditiile in care cel cu mai multe voturi nu a obtinut majoritatea simpla in colegiu. Pentru ca, totusi, daca a obtinut 49 la suta din voturi nu inseamna ca a castigat colegiul.

Ce doreste noul sistem pe care l-a aruncat pe piata PDL-ul? Renuntarea la acest cos. Cine ia cele mai multe voturi sa fie declarat castigator, restul voturilor se arunca, nu mai conteaza.

S-ar ajunge, astfel, in situatia in care, cel putin la nivel teoretic, Parlamentul sa contina doar un singur partid, cel care a luat cele mai multe voturi, in conditiile in care distributia in teritoriu a voturilor este aceeasi, adica daca a castigat celel mai multe voturi in fiecare colegiu.

In practica, s-ar ajunge ca partidul care a castigat 51% din voturi sa detina 70-80% din fotoliile de parlamentar.