Principiul unicului. De ce bufonul regelui e singurul care spune adevarul

Un sistem perfect este condamnat la stagnare si, in cele din urma la disparitie. Pentru a supravietui, sistemul trebuie sa evolueze mereu dar asta inseamna sa existe suficienta entropie care sa permita producerea accidentelor necesare evolutiei. Or, asta inseamna conflict cu regulile care guverneaza sistemul. rezulta, deci, ca cheia pentru supravietuirea sistemului o reprezinta existenta conflictelor.

O firma este un sistem. O institutie publica este tot un sistem, o comunitate este un sistem format din sisteme. Un sistem functioneaza dupa reguli care trebuie sa fie respectate. Sistemul nostru planetar are reguli pe care este fortat de fortele gravitationale sa le respecte. Dar, daca nu ar fi existat un accident care a permis crearea Lunii, Pamantul ar fi fost, probabil si acum lipsit de viata.

La fel, un sistem social se guverneaza dupa reguli pe care le impune cetatenilor. Insa, exista situatii in care cetatenii refuza sa mai respecte o regula sau mai multe. Si se produc accidente care modifica istoria. Miscarea pentru drepturile civile din SUA este un exemplu in acest sens.

Dar accidentele nu se produc din senin. Este nevoie de anumite forte care sa se coaguleze pentru a produce schimbarea. Si nici aceste forte nu ar putea determina accidentele daca nu ar exista entropia sociala.

Teoria unicului

In “Fantanile paradisului”, Arthur C. Clarke imagina o societate perfecta, in care oamenii traiau izolati intr-un oras. Cand mureau, constiinta lor era transferata intr-o banca de memorie, de unde, peste timp erau transferate iar unor nou-nascuti. In paranteza, sa spunem ca fiecare constiinta era salvata in trei locuri diferite, adica exact ceea ce face Google astazi, pentru a-si proteja informatiile de vreun accident.

Dar, oricat de perfecta era societatea, creatorii ei au stiut ca aceasta perfectiune este periculoasa. De aceea la fiecare generatie se naste si un Bufon, care are ca scop perturbarea perfectiunii prin crearea de diferite accidente, pentru ca societatea sa nu degenereze. Odata la cateva generatii, insa, se naste si un “unic”; un om care nu a mai trait si care, prin urmare, nu simte teama de Exterior si doreste sa afle ce se intampla in afara Orasului. Unul din unici reuseste sa evadeze din oras si sa descopere ce s-a intamplat cu restul Umanitatii.

Metafora este evidenta: o societate fara “unici” este sortita stagnarii, si, in final, disparitiei. E nevoie, deci, de oameni care sa poata gandi “out of the box” si care, in acelasi timp, sa poata sa se exprime.

Asupra acestora se va concentra, insa, presiunea sociala generata de nevoia de stabilitate a restului societatii. Pentru ca societatea, ca sistem, are o forta de inertie considerabila. Inchizitia este un exemplu al modului in care fortele inertiale pot actiona pentru a impiedica schimbarea. Mai catre noi, politiile secrete ale dictaturilor joaca rolul de protectie fata de schimbarile sociale.

Bufonul care spune adevarul

Imaginati-va o curte regala, plina cu aristrocrati nemultumiti de faptul ca nu au puterea absoluta a regelui. Istoria este plina de exemple in care aristocratii au complotat pentru a obtine mai multa putere si, eventual, pentru a obtine puterea monarhului.

O curte regala este, deci, plina de urzeli, de comploturi, de forte care incearca sa produca schimbarea.

Dar, in acelasi timp, fortele inertiale ii impiedica pe complotisti sa-si dezvaluie planurile si sunt nevoiti sa se prefaca a fi inca loiali regelui. Regele, care banuieste existenta complotului sau macar presupune ca ar exista forte care doresc tronul sau, nu poate nici el actiona doar pe baza unor impresii pentru ca ar produce o criza. Iar crizele sunt periculoase pentru stabilitatea sistemului si-l pot face sa-si piarda tronul si viata.

Prin urmare, avem un echilibru aparent intre agentii schimbarii si fortele inertiale. Cu o exceptie: Bufonul regelui. Acesta poate spune orice doreste. Regele nu poate aduce in discutie existenta complotului, complotistii nu pot vorbi deschis despre el.

Doar Bufonul o poate face spre disperarea ambelor parti. Si, atat complotistii cat si regele se prefac ca nu inteleg ce spune acesta pentru a-si proteja situatia. Caci daca regele ar accepta ceea ce spune mascariciul, cata vreme nu exista suficiente dovezi in acest sens, ar trebui sa ia masuri ce ar duce la criza si, in continuare, la inlaturarea sa de pe tron.

Daca aristocratii ar confirma ceea ce spune bufonul, si-ar pierde rapid capetele.

Prin urmare, cata vreme exista o situatie de echilibru, desi bufonul spune adevarul, va fi singurul sacrificat in conflictul dintre agentii schimbarii si fortele inertiale.

Insa, daca echilibrul se rupe, bufonul va fi folosit de partea cea mai puternica pentru a-si legitima actiunile.

Extrapoland acest exemplu, evident, rolul bufonului este jucat de formatorii de opinie. Care, cata vreme isi vor spune parerile in timpul unor stari de echilibru vor fi ignorati sau minimalizati ori chiar eliminati de una din cele doua categorii forte. Cand, insa, echilibrul se rupe, forta cea mai puternica ii va folosi pe formatorii de opinie pentru a se legitima in fata cetatenilor.