Ce se va intampla in Bacau dupa ruperea USL?

Nu trebuie sa fii geniu ca sa iti dai seama ca pe scena politica se pregateste ruperea pisicii si PSD e pe cale sa elimine PNL-ul de la Guvernare. Deja UDMR-ul este curtat, fiica lui Basescu s-a plans la Bruxelles ca PNL are initiative fasciste iar Voiculescu – care oferise sprijin media PNL – este anchetat si rasanchetat. Sunt doar trei elemente dintr-o gramada de multe altele.

La fel, nu este un secret faptul ca sefii PNL si PSD Bacau – Romeo Stavarache si Dragos Benea – au colaborat inca de dinainte de infiintarea USL. Doar ca acum ierarhia se schimba.

Romeo Stavarache l-a jucat pe Benea dupa cum a vrut timp de mai multi ani. Stavarache era seful PNL pe judet, cu pile la Bucuresti, la Guvern. Benea era doar presedinte de CJ, si orice avea nevoie de la Guvern trebuia sa-l roage pe Stavarache.

E de pomina episodul in care Stavarache l-a fortat pe Benea sa cedeze jumatate din cladirea fostei Biblioteci Judetene catre administratia locala, refuzul fiind sinonim cu pierderea finantarii modernizarii din partea Bancii Mondiale.

Anii au trecut, insa, Benea a ajuns liderul organizatiei judetene a PSD, cu sprijinul direct al lui Viorel Hrebenciuc. Guvernul ii este favorabil si viitorul “suna” bine pentru el. De cealalta parte, Stavarache depinde acum de banii Guvernului. Are nevoie de fonduri pentru finalizarea Spitalului Municipal sau pentru soseaua de centura. Oricand aceste fonduri pot fi taiate pe motiv de criza.

Asadar, sa ne intoarcem la intrebarea din titlu. Ce se va intampla? Mai nimic. Stavarache va continua sa coopereze cu Benea doar ca de data asta presedintele CJ va fi cocosul.

Ramane de vazut ce se va intampla, insa, dupa ce se va produce preconizata rupere a PNL si a PDL. Legenda spune ca o parte din liberali si o parte din democrat-liberali vor migra catre Miscarea Populara. Vorbe din astea s-au mai spus, insa. Va fi interesant…

2 COMENTARII

  1. Daca PSD se ia de mana cu PDL ca sa guverneze, va fi nasol pentru ei, pentru ca PDL va ramane in istorie cu guvernarile lor DEZSTRUOASE! Si sa nu uitam cateva chestiuni: patul lui Nastase de la Mititica inca n-a apucat sa se raceasca, multi baroni locali sunt in barca PSD. PNL e ca o fata mare pe langa PSD. Daca PNL vor sa faca o miscare inteligenta l-ar propune pe Tariceanu la presedintie. Ar castiga sigur!