Biserica, pamantul si spiritul demolator

Manastirea Agapia se judeca de o bucata de vreme cu peste 100 de sateni care au fost improprietariti pe niste terenuri care maicutele sustin ca le apartin. Povestea este incurcata, satenii in cauza au titlu de proprietate, si-au facut case, s-au construit institutii – scoala, caminul cultural, Posta, sediul Politiei.

Maicutele revendica vreo 400 de hectare ca fiind ale lor si nici nu vor sa ajunga la o intelegere cu Primaria, care le-a propus sa le dea suprafata echivalenta in alta parte. Deja Manastirea a castigat un proces definitiv cu o familia si i-a demolat casa.

Stau si ma intreb ce iubire fata de aproape au aceste maicute incat sa doreasca atat de mult sa distruga vietile unor oameni care nu au alta vina decat ca au construit cu incredere pe un teren care le-a fost dat cu titlu de proprietate?

Cate averi vor calugarii si preotii sa stranga pe Pamant si cate vieti vor fi distruse in continuare de avantul demolator al celor care se considera slujitori ai Domnului, dar, care, in realitate, se inchina la demonul banului?

Oare nu inteleg ca, in felul acesta, isi indeparteaza poporul si credinciosii? Ca degeaba se plang ca romanii se convertesc la cultele neoprotestante si ca cei care ii impling sa-si paraseasca religia sunt chiar ei, fatarnicii aplecati mai mult catre adunatul banilor decat catre indrumarea norodului?