S-a spart sacul cu bani! Ministerul Apelor a gasit pestisorul de aur

Ministrul delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura a desartat sacul cu promisiuni la Bacau
Ministrul delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura a desartat sacul cu promisiuni la Bacau

Bacaul a fost vizitat, joi, de Lucia Varga, ministrul delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura, care a promis ca va da cep butoaielor cu bani si va slobozi peste judet milioanele de lei necesare lucrarilor de indiguire si, in general, pentru tot ce e legat de apararea contra inundatiilor. Basca vreo cateva milioane de lei pentru a se incepe decolmatarea Bistritei in zona Insulei de Agrement, pentru a se putea incepe lucrarile de modernizare. Cele patru milioane promise sunt, insa, destul de putin avand in vedere ca, pentru decolmatare, s-a spus ca ar fi nevoie de 13 milioane de lei.

Acelasi ministru ne-a fericit cu promisiunea ca se vor da bani pentru exproprieri in zona Negel-Trebes. Cam 1,5 milioane de lei pentru ca terenurile sa fie rascumparate de la proprietari si sa se poata incepe anul viitor lucrarile de amenajare.

Tot ministrul Varga a anuntat, astazi, ca se vor da bani pentru finalizarea lucrarilor de aparare contra inundatiilor si chiar s-a facut o esalonare astfel incat primii bani sa vina pentru proiectele realizate in proportie de cel putin 80 la suta iar, in anii urmatori, sa vina si restul de fonduri.

Eu cred ca la Ministerul Apelor s-a produs o minune. Probabil s-a descoperit o comoara, pentru ca altfel nu se poate explica puhoiul de bani care abia asteapta sa se reverse asupra Bacaului.

Parerea mea este sa ne calmam si sa asteptam. Sa vedem ce si cum. Pentru ca mi-e inca proaspat in memorie episodul cu Boc si madam Boangiu care promiteau milioane de lei pentru autostrazi si sosele de centura ce urmau sa treaca prin Bacau.

Sa stam si sa vedem si cata vreme doamna ministru va mai ocupa scaunul la minister, ca treburile in politica nu-s asa batute in cuie. Mai ales, la noi in Romania.

1 COMENTARIU