Reusesc cu greu sa inteleg mecanismul psihologic care-i determina pe unii sa-si ia telefoane mobile extrem de scumpe si pe care nu si le permit. Nu ma refer la cei cu bani, pentru care 800-1000 de euro pentru un mobil nu inseamna mare lucru, ma refer aici la persoanele care traiesc din salarii foarte mici sau din banii parintilor si care isi rup de la gura ca sa obtina un produs extrem de scump si caruia nu-i vor folosi nici 30 la suta din potential.
Pentru ca, in momentul in care dai 40 de milioane pe un telefon dar n-ai cu ce plati intretinerea, e o problema.
Desigur, nu poti obliga oamenii sa gandeasca logic, mai ales sub presiunea societatii de consum. Totusi, cu jumatate din suma aia poti sa-ti iei un extrem de performant computer, care poate fi folosit la mult mai multe lucruru decat un telefon mobil. Inteleg, insa, ca desktopul nu poate fi etalat pe masa din cafenea…
Oricum, pentru toti cei care au tinut post ca sa-si cumpere ultimul model de iPhone, am o veste proasta: compania va scoate cat de curand un model ieftin. Practic, iPhone-ul se va transforma dintr-un produs de lux, intr-un produs accesibil iar etalarea sa nu va mai conefri posesorului un statut social deosebit, intrucat va deveni extrem de comun…
Nu stiu ce marca va deveni „next big thing”, insa presimt ca unii vor strange iar cureaua ca sa si-l cumpere…
PS: in psihologia consumatorului, achizitiile de produse scumpe de catre persoane care nu si le pot permite poarta numele de „cumparari compensatorii”. Individul incearca sa compenseze printr-un consum ostentativ parerea proasta pe care o are despre el.