Carevasazica, acum cativa ani statele europene au semnat un tratat cu Romania prin care se angajau sa permita lucratorilor romani sa munceasca oriunde vor dori in UE daca si noi le permitem firmelor din aceleasi tari sa intre pe piata noastra, sa faca afaceri si sa-si repatrieze profitul.
In plus, sa facem bine sa le mai dam aproape pe gratis si niste firme din extractie si prelucrare, distributia de energie si apa, si alte mizilicuri, intre care si dreptul de a cumpara pamant.
Noi am zis „DA”, insa, dupa niste ani, cand trebuiau sa se tina la randul lor, de cuvant, statele semnatare au inceput sa se scarpine dupa ureche si sa spuna ca nu prea ar vrea sa respecte acordul.
Ca ei sunt asa, mai lorzi, si le pute daca ne simt mirosul de plebei, ca egalitatea e doar pentru vitei, nu si pentru catei iar dreptul de libera circulatie e, asa, mai mult o metafora pe care noi am inteles-o gresit.
Cum ar veni, ne-au dat UE la tot cartierul…