Ca unii profesori i-au invatat pe parinti sa le faca tot timpul cadouri, nu este un lucru nou. La scolile „bune” de la oras se practica acest lucru inca de dinainte de 1989; spaga sub forma cadoului pentru „tovarasa” si, respectiv, „doamna” invatatoare / profesoara este o institutie destul de veche.
Doar ca, pana acum, nici un parinte nu a avut curajul sa sparga cercul vicios profesor – cadou – elevi.
E, dealtfel, si greu ca, de unul singur sa incerci sa infrunti sistemul. Si nu sistemul juridic si nici sistemul de casta profesoral. Cel mai dificil pentru un parinte este sa incerce sa-i infrunte pe ceilalti parinti.
Cel mai greu lucru nu este sa denunti spaga ceruta, ci sa supravietuiesti dupa ce ai facut-o. Pentru ca, din prea multa dragoste pentru copii, un parinte este capabil de cel mai inalt curaj dar si de cea mai abjecta forma de lasitate.
Perpetuarea mitei in scoli se bazeaza, deci, nu pe amenintarile unor profesori ca vor teroriza copiii (si unii chiar o fac) ci pe vinovatia colectiva a celor care stiu ca au dat spaga si care stiu ca nu pot renunta la a da.
Iar zidul vinovatiei este cel mai greu de penetrat. Asa ca un parinte care incearca sa se lupte cu sistemul, va trebui sa se lupte mai intai cu ceilalti parinti.
Pentru ca, de multe ori, nu profesorii spagari sunt cei care cer, ci parintii sunt cei care vin cu propunerea. Daca aveti copii la scoala, stiti ca in fiecare clasa exista macar un parinte cu idei de acest fel. „Sa-i facem cadou doamnei ceva. Sa-i cumparam, sa-i aducem, sa punem mana de la mana si sa rezolvam”. Iar daca un parinte incearca sa spuna ca e o suma prea mare, va trebui sa suporte privirile incruntate ale celorlalti parinti si, in scurt timp, se va da pe brazda, renuntand la lupta.
Asa ca, inainte sa acuzam cadrele didactice ca cer spaga (si sunt destule care cer), hai sa ne uitam la principalii vinovati pentru perpetuarea acestei situatii. Caci daca parintii nu ar da, nu ar exista profesori care sa ceara.
