Garantarea frontierelor si Actul Final de la Helsinki

Nu ca ar conta foarte mult in calculul politic, dar as vrea sa clarificam o problema.

Multi dintre cei care condamna anexarea Crimeei de catre Rusia si amestecul in estul Ucrainei isi bazeaza afirmatiile pe Actul Final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa de la Helsinki, din 1975. Principiul VII al Actului Final semnat de numeroase tari, intre care SUA si URSS, prevedea in mod expres “integritatea teritoriala si inviolabilitatea frontierelor” asa cum existau la momentul respectiv.

Prin urmare, sustin cei care condamna anexarea Crimeei, Rusia a incalcat un acord pe care s-a angajat sa-l respecte (Rusia si-a asumat toate acordurile incheiat in trecut de URSS).

Raspunsul este “nu prea”.

Din doua motive.

In primul rand, Actul Final se refera la granitele dintre state, nu la granitele interne ale statelor. La vremea respectiva, Ucraina era republica unionala in cadrul URSS. Granitele dintre Ucraina si Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă nu au fost garantate prin Actul Final de la Helsinki.

In al doilea rand, principiul VII a incetat sa mai existe din momentul in care s-a reunificat Germania. Granitele au fost modificate apoi odata cu destramarea Iugoslaviei, despartirea Cehiei de Slovacia, sau faramitarea URSS si aparitia de noi state pe harta Europei, state care nu existau la momentul 1975.

Oricum, in calculul celor aflati in conflict, conteaza prea putin aceste argumente.