Vitejii dupa razboi apar

dan-diaconescu-oltchimJurnalisti de inalta tinuta morala au decis sa condamne ceea ce a insemnat Dan Diaconescu pentru media fix dupa ce a fost bagat la parnaie si nu mai poate articula nici o vorba.

Ca DD a fost un flagel pentru presa, transformand aceasta meserie intr-un venal carnaval al prostiei, nu este un secret; insa acesti domni care incearca sa dea, astazi, lectii de moralitate, ar fi trebuit sa faca acest pas inca de acum cativa ani.

N-au avut curaj pentru ca ei insisi sau trusturile la care lucrau au incercat din rasputeri sa copieze reteta lui Dan Diaconescu. Cand au vazut cati bani scoate “Domnu’ Dan” din vorbele mestecate in garsoniera OTV-ului (numai subiectul Elodia i-ar fi adus cam doua milioane de euro), patronii de televiziuni erau sa faca infarct.

Si au decis sa mearga pe aceeasi reteta: teledivertisment pentru prosti, ca prostii sunt multi.

Si daca butonati putin pe telecomanda, o sa vedeti acelasi spectacol gretos al stirilor inventate sau regizate despre non-valori cum se perinda pe ecranele televizoarelor.

Sunteti de parere ca DD a fost un lucru rau pentru media? Incetati sa-l mai copiati! Nu cu condamnari verbale si insurectii tardive va veti spala imaginea, ci cu programe profesionale, corecte si cu mult mai putin sex.

Asta daca o mai fi existand public pentru asa ceva…